A LIGHTING DESIGN PROJECT

POVESTE DE OTOPENI

Acu vreo doua zile Conasul de Serviciu La Conacul Fotografilor (FB) fu Radu Popovici.

Avizat de Catalin Nastase ca Radu e un baiat ok si ca face poze misto, nu am mai amanat: i-am citit povestea, i-am vazut profilul. Interesante ambele. I-am lasat un mesaj,  de genul ca poate da un vin, sa ne cunoastem, cum imi place. Sa transform prieteniile virtuale in realitati si relatii concrete.

Vineri seara. Inainte de meci. Suna Catalin. Vorbim. Ce sa fac sambata dimineata? Ne intelegm din 3 telefoane si planificam cafeaua la Radu, la 8:00,  in Otopeni. Dupa cafea vom iesi la niste poze, prin zona. Ma uit pe meteo. Nu ploua. E ok. La unu dupa crucea noptii, amarat cu fotbaliatorii aia, ma culc. Pun mobilul sa sune la 7:00. La 7:25 urma sa vina Catalin.

Prima noapte cu centrala termica pornita. La 5:15 ma trezesc lac de apa. Deschid fereastra. Afara combinatie mare: ceata cu intuneric. Imi trece un gand prin cap. Il alung. “Las ca merg la 8:00 la Otopeni”. Pun capul jos. Ma foiesc 10 minute. Somn? Ioc. Pun mama pe mobil. Postez 2 poze din Cismigiul de ieri, pe Insta. Mai surfez un pic pe FB. 5:45. Inca o ora si 15 minute de somn. Hai sa ma intind. Dupa doua minte….panica. Suna telefonul. Cin’ sa fie? Gelu Coltau.

“- Nu e ceata in Cismigiu?”

“-Nu stiu” zic.

“ La mine e ceata. Cum de nu e si in Cismigiu? Nu esti acolo?????”

“- Nu!!!! Sunt acasa!!!!”

“-AAAAAA!......... Mergi in IOR  sa facem poze cu ceata?”- asta ca o replica, dupa ce ii mai lansasem in toamna asta vreo doua invitatii.

“-Bai Gelule nu, pe la 7 si ceva plec spre Otopeni cu o treaba, niste prieteni….”

“-Bine, hai pa!”

La 6:10 il sun din masina:”- Unde esti….in parc?” si Gelu raspunde:”-Ajung la Cuza in 5 minute”.

Pana la 7:15 poze in parc, in ceata cu Gelu. Fuga acasa, las masina, vine Catalin ma ia. La 8:05 in Otopeni, la Radu. Imbracat-incaltat de teren, cu cafeaua facuta, cu doi motani de garda,  nikonist, simpatic- genul de dimineata, caaalm. Ne punem CV-urile pe “masa”. La 9:15 imbarcam. Benzina, inca o cafea la drum, stop la Dimieni in capul pistei. Amanasem lacul dupa avioane. Catalin, tehnic, deschide aplicatii cu sosiri-plecari pe Otopeni, radare. Ne asezam in capul pistei. Ciulim urechile. Un vuiet mare. Zic:

“Ah. Franele aerodinamice. Ori intoarce si decoleaza in capatul celalat, ori a aterizat si intoarce spre aerogara”

“-Cum vrei tu, dar mergem in capatul celalalt, dincolo de DN1” zice Radu. Imbarcam din nou, omoram tot Otopeniul, si ajungem exact unde trebuie. Radu-GPS de Otopeni. Doar ca nu reconfigureaza trasee. Becurile de balizaj aprinse, flashurile clipoceau. 10 minute pana la primul avion. Eu buimac de cap cu obiectiv 100-400mm. Primul avion? un rateu, nu a intrat in cadru. Dar sunetu-tunetu fuuartee interesant. Te trezesti complet, uiti de cele 2 cafele si servesti adrenalina in stare pura. Schimb obiectivul. Pun 16-35. Prea larg, al doilea avion o gagalice. Ma socotesc din nou. Radu cu 24-70. Catalin e lela de emotie: abia si luat un Olympus nou, obiective noi. Dupa ce ca e ceata, nici nu are repere. Trec pe 24-105. Se da pauza de avioane pe aplicatia–radar. O frecam pe camp, prin frig si ceata. Vad un stol maricel. Nu se miscau precum ciorile. Porumbei. Zburdalnici rau. Misto efectul de ceata. Fundalul cam nasol: hala de hochei a lui Tiriac. Da Doamne sa ciuguleasca porumbeii astia si din alt ogor. Si Domnul da. Poze. Dans prin smarcuri si noroaie dupa porumbei. Astia schimba iar ogorul. Si dusi au fost.

 Caut ceva, altceva, radar 30 minute, o iau de lungul balizajelor spre DN1, acolo unde credeam ca avioanele vor fi mai jos, mai clare pentru fotografie. Decibelii? Inclusi.

“Duios”, voios si zgomotos mai trece cate un avion. Mai reglam cate ceva la fiecare trecere, ne ajustam pozitiile, mai luam un tutun, si ne inmuiem pe ceas ce trece. In pauze porumbeii se apropie din nou, la ciugulit, pe ogorul de langa noi.

Cadre la sol, cate un maces. Cadre spre orizont, cate un stol de porumbei. Cadre spre cer….avione….rare. Sambata.

Trece Qatar. Subtire. Poza, nu avionul. Se pregateste Munchen. 4 minute. Calcule. Ef de ics de ics. Ceata? Stabila. Nici un pic de vant. Mai apare si un dulau. Hai inca unul si gata. Munchen.

Vuuuuuuuu. Stau in axul balizajului intre un tufan mare si fieratania cu lumini.  12 cadre, 2 secunde. Display? Bineeee!!! Prind. Crengi si avion. Rotit 180 de grade, pe calcaie. Avion aliniat aproape perfect de sirul de lumini.Aripi in balizaj, simetrie, cu o imperfectiune usoara, dar bine caculata de Barbosul. Gata! am poza zilei!!!! Mai am card, mai am si baterie. Mobilul zicei 6000 de pasi: IOR+Otopeni. Buun!

“-Catalineeee, gata?”

“-Nuuuuu. Schimb obiectivul”

“-Raduleee?”. Radu calm, parca in sopata: “-Eu, da”

Catalin: “- Mai avem inca unul de Timisoara. Hai, asta si gata” Ghetele mele mustesc de apa, si aproba “zambind”.

Vine si Timisoara. Doar in lumini, nu si in craci. 6 cadre, 1 secunda, fara rasucire. Bune si astea. Bune de tot!!!

O luam spre masina si ne vedem: pictati de noroi, cu ciulini in sireturi, flescaiti, zgribuliti, dar fericiti. Dupa trei ore, aproape patru pe campul de la Otopeni fiecare a smuls cate o poza a zilei. E ora 13:00. Ceata, DN1 duduie de masini. Avioanele sunt parcate in carduri. Radu ne aduce in civilizatie. Ii umplem masina de noroi.

Pe drum facem aranjamentele: Radu- ghid, eu- dau setarile, Catalin- din Olympu(s) lui- va aranja un nou snop de ceata. Sau de bruma. Sau de chicuira. Impreuna va invitam la o tura foto. Tot la Otopeni. Anul asta. Vinul il da Catalin, ca sa nu ii crape senzorul.

Sa vedem cine taie biletele?

Fotografiile sunt ne-editate, exceptand ultimele doua.

ANOTIMPURILE ORASULUI

Orasele sufera. Odata cu ele sufera si cetatenii.  Calirea in suferinta conduce, paradoxal, la mandria generatiilor viitoare. Mai exista si norocosi, care alatura suferintei o bucurie, cateodata amara, cateodata inteleapta si retinuta, constientizata de pretul platit….anterior.

Ar putea sa fie un exemplu in acest sens magistrala metroului spre Drumul Taberei. Cate suflete o asteapta sa functioneze, si de cat timp? Unii vor apuca sa cumpere bilete, altii nu. Iar altii cand se vor naste, mostenind un metrou in plina functiune nu vor stii cate ore au pierdut in trafic bunicii lor, nu vor stii cat praf au inghitit, sau prin cate gropi si noroaie au haladuit inaintasii lor.

Va oferim azi un dublu exemplu. Bonus de Bucuresti. Este Biserica Manastirii Cașin, cu trecutul sau tremurator, strecurat printre oranduiri, construita si terminata in diferte ere. Si Stadionul Tineretului. Pentru cei mai tineri Stadionul National de Rugby “Arcul de Triumf”

Piatra de temelie a bisericii Cașin a fost pusă în 23 august 1935 și structura a fost terminată complet în 15 noiembrie 1938. Apoi munca s-a oprit din cauza celui de-al doilea razboi mondial, dar a fost reluată între 1946-1959, desi biserica a fost inchisa de comunisti intre 1956-1960.

Intre 1962 si 1971 a urmat o etapa de finisare prin acoperirea peretilor si pardoselilor cu placi de marmura si aplicarea unui mozaic din sticla de Murano.S-au mai facut reparatii intre 2002-2003, iar in 2010 a vut loc o restaurare a exterioarelor .

O istorie destul de zbuciumata. Lumea trece azi in plimbare la Sosea, admira acest monument de arhitectura, una dintre cele mai mari biserici ale Bucurestiului, totodata si una dintre cele mai frumoase, dar nu toti ii cunosc istoria si cate suferinte a impletit.

Un alt moment in dezvoltarea urbanistica a Bucurestiului la reprezentat “vecinul”. Stadionul Tineretului, cunoscut azi ca Stadionul National de Rugby "Arcul de Triumf". S-a mai numit si Stadionul Tineretului – Iolanda Balas Soter, o vreme, pana in 2007. Cu ocazia celei mai importante competitii rugbistice de seniori gazduite vreodata de Romania, turneul International Rugby Board programat in iunie la Bucuresti, a avut loc inaugurarea unui stadion destinat exclusiv meciurilor de rugby. Existenta unei arene rezervate in intregime sportului cu balonul oval a fost si una dintre conditiile puse de forul conducator al rugbyului mondial in momentul in care a decis atribuirea intrecerii Federatiei Romane de Rugby. Pe versiunea 2007-2019 a acestui stadion au putut ocupa loc doar 3000 de spectatori. 

Istoria sa a inceput in 1913, cand primarul Bucurestiului de atunci, Grigore Cantacuzino, a hotarat ca Primaria sa cedeze contra 1 leu un teren de 25 de hectare catre Federatia Societatilor Sportive din Romania. Terenul era destinat exclusiv actvitatilor sportive. Comisia de Instalare a Federatiei a hotarat impartirea si alocarea pe sectiuni sportive a terenului. Astfel, alocand un teren si pentru rugby, s-a consfintit in 1914, cu ocazia desfasurarii primului campionat national, “cuibul” rugby-ului romanesc. În perioada interbelică, mai exact în anii de dinaintea celui de-al doilea război mondial, FRR s-a confundat cu tendința unor militari de a interzice jocul de rugby. Așa se și explică și faptul că terenurile de la Stadionul Tineretului, acolo unde se disputau meciurile de rugby, au fost ocupate pentru o vreme de „Straja Țării”, organizație paramilitară pro-fascistă. Pe terenurile de rugby de la Tineretului au fost instalate baterii antiaeriene. După al doilea Război Mondial, terenurile au fost preluate de Ministerul Învățământului și abia după 1990 au revenit Ministerului Tineretului și Sportului. În 2002, prin Hotărâre de Guvern, cele 3 terenuri de rugby de la Stadionul Tineretului sunt date în folosință gratuită Federației Române de Rugby, pe o perioadă de 49 de ani.

Astazi stadionul este demolat in vederea reconstruirii, extinderii, modernizarii, cu ocazia Campionatului European de Fotbal 2020. Urmeaza sa fie stadionul de antrenament al echipelor vizitatoare, si apoi se va intoarce la “matca”, la rugby, cu o capacitate sporita de 8.100 de locuri.

Nu discutam de un anumit tragism, ca in cazul Bisercii Casin. Dar de o evolutie cu hopuri, cu prea putina atentie acordata de edili si de forurile sportive putem discuta. De schimbarile si de portionarile celor 25 de hectare, de aparitia strandului Tineretului, si de dizolvarea acestuia intre locante private, aciuate nefericit deodata cu istoria coruptiei, de titluri de proprietate masluite.

De faptul ca ani de zile, cand rugby-ul romanesc nastea valori, dar isi juca meciurile importante pe alte stadioane. Victorie cu Franta pe Giulesti, infrangere demna cu All Blacks pe “23 August”, de faptul ca la impunerea organizatiei mondiale am readus jocul acesta barbatesc la casa lui. Nu singuri, nu de capul nostru.

Acum valorile din rugby-ul nostru le cauti cu lumanarea. Dar poate ca e bine, caci dupa ce vom avea si un stadion reprezentativ, vor veni generatii fericite ca au unde sa-si joace, in conditii corecte, meciurile care vor aminti de Stejarii din padurile romanesti.

Cu bune, cu rele viata Orasului curge. Printre fericirile ce vor putea veni intr-un viitor nu prea indepartat, ne mancam prescurile suferintei prin traficul super-aglomerat, prin lispa unei infrastructuri proiectata ca pentru un alt mileniu, printre macarale si gropi, praf si noroaie, si cateva nestemate manjite de coruptie, indiferenta si neputinta.

Orasul sufera.  O suferinta asumata de dragul unui viitor mai fericit, mai urban, mai in slujba locuitorilor sai.

Plimbati-va pe la Sosea. Priviti ce avem si visati la potentialul Orasului, asa cum au visat si strabunii nostri. Pasii vostri vor mangaia Orasul. Il vor face sa simta ca e iubit. Ca va pasa de El. Si poate ca si el isi va intoarce dragostea, facandu-va sa va simtiti fericiti.

POVESTEA TRANDAFIRULUI ROSU

Toamnă. Atracții fotografice spre culoare, lumină specială, filtrele de ceață. Am bănănăit prin parcurile orașului: Cișmigiu, Bazilescu, IOR, Titan, cautând "ceva"-ul acela, subiectul fotografic care sa-mi pună mintea și sufletul la treaba, să mă inspire, și să descopăr unicitatea unui subiect, unghi, lumină. Ceva.
Evident că le gasești. Parcă mai ușor toamna.
Am fost o primă dată în IOR ( Parcul A.I.Cuza). Cu bunul meu prieten Ami ( Adrian Radu Constantinescu). Ne-am dus dupa ceață. Ioc. Dar am prins soare, culoare si miscare. Capturi bune. Sănătoase.
Ne-am dus din nou, la o săptămâna distanță. L-am luat si pe Catalin Năstase, alt dement dupa poze. A fost ceață, pe urma soare, oglindiri, culori, rouă, frunze, rațe, lebede, panning, biciclete. De toate.
La a treia tentativă l-am "atârnat" și pe Bogdan Udrescu. Întâlnirea la 6,30 la statuia lui Cuza. Cu cafea, cu glume matinale. Surpiză. Ami întârzie nițeluș. Scuza? Cea mai bună din lume: Veronica, soția. "A vrut si ea să vină să facă poze cu mobilul".....
O luăm lela prin parc. "Hai pe un alt trase, să nu ne plictism...." zice Cătălin. Alegem direcția si ușor, ușor o luăm la vale prin ceață si întuneric. Cu camere, cu trepiede, cu pahare de cafea aburindă.
Veronica, detașată, o ia puternic și vesel înainte. Într-o mare rotondă, cu arteziana bine infiptă în centru, cu felinare puternice, irizații de la ceață, se dă drumul și la apă, bonus!, noi, baieții, ne luam țintele in vizor.
Veronica, cu mobilul, prin roua dominatoare din iarba, tot caută pe la tufane. La un moment dat mobilul clipocește. Zic: are treabă Veronica.
După câteva cadre cu expunere lunga, iau o cafea si mă trag ușurel mai aproape de Veronica sa vad ce pozeaza. Si pac! Minunea. Niște trandafiri, mai boboci, mai deschiși erau acolo. Roși, albi, roz. Oricum toti plini de rouă. Avea dreptate Veronica, ăsta subiect!!!!
Din momentul ăla vreo 30-40 de minute ne-am mutat cu toti pe tradafiri.
Dintre toate cadrele am ales și eu unul.
Și il dedic Veronichii, cu mulțumiri ca ne-a deschis ochiii, nouă, bărbaților, asupra unui subiect atat de frumos și delicat: Trandafirii.

MulțuMAX Veronica!

KING OF THE ROAD

Calea Victoriei are povestile ei.
Unele foarte vechi, alte doar vechi.

Dar povestile se plasmuiesc permanent. Iar cele ce se intampla sub ochii nostrii urmeaza sa le povestim, pentru a fi si ele duse mai departe.

Cine si-ar fi inchipuit in 1863 ca Drumul Brasovului va fi pavat cu piatra cubica din Scotia, si ca astfel se va asterne uitarea peste "Podul Mogosoaia" creat la 1692 de Constantin Brancoveanu?

Cine si-ar fi inchipuit la 1877 ca "Drumul Brasovului" unit cu "Ulita Mare spre Sarindar" se va numi Calea Victoriei?

Cine si-ar fi inchipuit la 1912 Calea Victoriei asfaltata?

Cine si-ar fi inchipuit Cale Victoriei fara "baietii cu ochi albastrii" acum 40 de ani? Sau....

Cine si-ar fi inchipuit Calea Victoriei doar cu sens unic, acum 30 de ani? Sau....

Cine si-ar fi inchipuit Calea Victoriei cu pista de biciclete, dus-intors, acum 10 ani? Cum ar fi fost sa feciorul la o plimbare cu bicicleta sau trotineta pe Calea Victoriei. Precis ca mama ar fi zis ca esti luat cu capul si ar fi ascuns bicicletele......

Viitorul ne mai rezerva surprize. Plimbati-va pe Calea Victoriei si transformati-le in povesti!!!!

BISERICA FORTIFICATA DIN SASCHIZ

"Pe locul unde altă dată se afla o bazilică romanică, s-a ridicat în 1493 o mare biserică fortificată în onoarea regelui Ștefan I al Ungariei. Biserica masivă, construită din piatră de carieră, în stil gotic, este de tip sală, întărită cu 22 de contraforturi. Sala este foarte lată și lungă, iar corul este închis pe trei laturi. În 1496 a fost terminat corul bisericii, iar în 1525 toate lucrările au fost terminate. Un nivel de apărare a fost construit din cărămidă deasupra sălii și a corului, în mod similar fiind ridicate deasupra bolții stelate a sacristiei încă două niveluri. Biserica are trei portaluri^[3] cu ambrazuri terminate în arc frânt. Prin vestul bisericii se află două turnulețe din cărămidă prin care se face accesul în interior. Prin intermediul unor arcade late care sunt sprijinite pe retragerile contraforturilor este susținut parapetul etajului de apărare care mascheză gurile de turnare. Deasupra tuturor se ridică doi pereți de grosime mică care au rol în diminuarea pătrunderii proiectilelor aruncate din exterior. Pereții au prevăzute metereze la care se poate ajunge printr-un coridor din lemn. Înglobat în sistemul defensiv este și turnul sacristiei care se regăsește sub acelaș acoperiș al bisericii și care se ridică deasupra etajului de apărare cu 16 metri.

Asemănător cu biserica fortificată din Moșna, corul păstrează parțial boltirea originală prevăzută cu penetrații. Se poate vedea și coronamentul unui tabernacul care lasă impresia unei marimi considerabile similare cu cel din Moșna. Tot aici, se află două lespezi, una a preotului Martin Roselerus, ea fiind atribuită marelui sculptor Elias Nicolai și una mai veche a unui preot Conradus.

Relativ recent, în secolul al XIX-lea atât bolta navei cât și bolta corului au fost modificate înlocuindu-se bolțile semicilindrice cu penetrații. Ferestrele bisericii sunt în stil gotic târziu prezentând vederii muluri^[4] traforate precum și fragmente din rondele de sticlă înglobate într-o rețea de plasă din plumb. Odinioară, orga se afla deasupra altarului. În secolul al XVIII-lea, aceasta a fost relocată într-o tribună pe latura vestică, special construită.

Turnul de apărare are un aspect masiv și are prevăzute niveluri cu guri de tragere. El a fost construit la o distanță de circa 10 metri de sacristie. Ultimele caturi sunt ridicate din cărămidă, celelalte fiind din piatră. Transformarea sa în clopotniță s-a realizat o dată cu construirea turnului cu ceas din Sighișoara, în anul 1677. După puțin timp de la transformare a avut loc un incendiu care l-a distrus aproape în întregime. Trecând încă printr-un incendiu, aspectul pe care-l are astăzi se datorează refacerii sale din anul 1832. La fereastra etajului superior există o figurină numită Bogdan, care acompaniază bătăile ceasului.

Biserica evanghelică fortificată din Saschiz face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Date privind fondurile din care s-a construit edificiul religios provin începând din anul 1494 până în 1525, acestea menționând subvenții acordate de către "Provincia Sibiului". Există de asemenea și o indulgență papală acordată între anii 1503 și 1507, localitatea având de asemenea și scutiri de livrări de produse pentru armată ca și de încartiruiri.^[5]"- https://ro.wikipedia.org/wiki.

RUINELE UNUI TEATRU DE VARA

ARENA NAȚIONALĂ

SPITALUL NOU, MIOVENI, ARGEȘ

PIAZZA DEL DUOMO, SIENA

DUOMO DI SIENA

GEANA

ENESCU, SINGUR

ODIHNA IN SIAM

Un bob zăbavă, în torentul mulțimii

DIRECTIA V

Direcția V

STAVROPOLEOS

Biserica Mănăstirii Stavropoleos, București

THE BRIDGE's WI-FI

BRUKENTHAL CASTLE

"Se află la circa 15 km de orașul Făgăraș, în localitatea Sâmbăta de Jos, județul Brașov, la 300 m de intersecția dintre DN1 și drumul care duce spre Sâmbăta de Sus și Mânăstirea Brâncoveanu. Pe terenul aferent castelului se află una dintre cele mai renumite hergelii de cai de la noi din țară, singura unde se crește rasa de cai lipiţani, considerată cea mai veche rasă modernă de cai din Europa.
Castelul a fost construit între anii 1750-1760 de contele Jozef von Brukenthal, vărul lui Samuil von Brukenthal (guvernatorul Transilvaniei) pe un teren pe care i-l atribuise în arendă împărăteasa Maria Thereza pe 99 ani. Castelul a fost construit în onoarea împărătesei iar legendele locale spun că între împărăteasă și conte ar fi existat o relație pasională și că aceasta ar fi petrecut multe veri, incognito, la castel. Istoricii, însă, nu confirmă acest lucru. Castelul este o construție solidă, în stil baroc, cu ziduri de peste 1 m grosime, cu 35 de camere care au fost decorate cu picturi, cu parchet din lemn de stejar și în care au fost montate sobe de ceramică aduse de la Viena.
Odată cu dispariția ultimului moștenitor, la sfârștul secolului XIX, castelul a început treptat să se degradeze. La începutul secolului XX, a avut de suferit în urma unui incendiu, acoperişul arzând în întregime. În anul 1932, au fost executate lucrări de renovare, însă cei care au făcut acest lucru, probabil că nu cunoșteau valoarea artistică a picturilor de pe pereți și multe dintre ele au fost acoperite cu var. Este și cazul unei mari fresce din sala mare care înfățișa scene de vânătoare cu peisaje muntoase din zona Făgărașului, atribuită artistului Anton Steinwald din Sibiu.
După naționalizare, castelul a servit drept sediu administrativ pentru Herghelia de cai lipițani în incinta căruia se află. Din 2002, castelul aparține de Romsilva S.A, respectiv Direcția Silvică Brașov, dar se află într-o stare avansată de degradare – într-una dintre aripi grinzile de lemn au putrezit iar acoperișul s-a prăbușit în mai multe locuri. În prezent, nici nu se pune problema de a fi vizitat, nu este nici măcar vizibil, fiind acoperit în întregime cu “bandaje de protecție” ce se montează pe clădirile aflate în reparații. De reparații însă nu prea poate fi vorba, pentru că nu sunt fonduri. Romsilva se zbate să găsească finanțare pentru un proiect de restaurare a castelului și transformare a acestuia într-un Muzeu al Calului Lipițan" - https://www.stelian-tanase.ro/castelul-brukenthal.../

PE LA BANCA...

Alta data Lipscanii erau o viermuiala, un amestec de sunete si mirosuri, o nebunie de targ mic si aglomerat in momentele sale de apogeu. Acum? Liniste. Lumea nu se mai plimba, nu se mai agita.Sta pitita pe stradele cu terase. Niste curajosi stau in racoarea serii pe la niste terase in rarefiate de iarna si saruta malitios cate o teva infipta in bere, cafea sau alte "caimacuri" suculente. Cum dai coltul, banca inchisa, bancomatele ori goale, ori inchise si ele. Nu am rezolvat problema bugetului dar am vazut cum lucreaza Canon RF 28-70mm f/2L USM, pe Canon EOS RP mirrorless. Nu are IS, nu-i trebuie. Dar face toti banii. 16.000 lei. Cum spuneam la banca este inca .....inchisă. Caut sponsor. Se ofera cineva?

POVESTE

POVESTE: 

Într-o bună zi Solomon chemă la el toate formele geometrice. După ce gâlceava se mai liniștii un pic, le întrebă: care dintre voi se crede cel mai bun, căci eu nu mă pricep la geometrie. Oamenii se tot ceartă pe tema asta și îmi e greu să le împart dreptatea.
Evident că fiecare dintre formele geometrice începu să se laude.
Triunghiul argument zâmbind despre maxima sa deschidere și flexibilitate unghiulara, precum și despre stabilitatea sa proverbială.
Pătratul demonstră, cu mare calm și lipsit de orice modestie, perfecțiunea și rigurozitatea sa, echilibrul și decența sa.
Pentagonul sublinie blandețea si unicitatea unghiurilor sale.
Dupa câteva ceasuri toți isi povestiseră viața și iși aratasera părtile cele mai bune. Mai puțin Cercul.
Solomon, cu toata ințelepciunea lui, nu era încă lămurit. Atunci le întrebă și despre defectele lor. Ce sa vezi? Tăcere.  Nimeni nu răspunse nimic.
Timid Cercul se ridica și zise: .”- Eu am un singur defect”.
“-Care?”  întrebă Solomon.
“- Pi!”
Atunci Solomon se ridică si că să îi împace pe toți, zise grav. “-Pentru ca sunteți niște perfecți am să îl pun pe Cerc să vă însumeze, pe toti”. “Astfel el, Cercul, cu acest singur și minuscul defect, în generozitatea sa, vă va putea cuprinde pe toți”.
Liniștea mirată și monumentală vibră la zâmbetul Cercului. Toti priviră către dânsul., mirați. Cercul, timid, le răspunse:
“ Eu doar voi în valoare perfecțiunea formelor voastre. Si, datorita Pi-ului, voi fi cel mai nebagat in seama, cel mai discret. ”.
Subit cu toții se relaxară și dadură buzna sa îl imbrățișeze între laturi, multumiți și satisfăcuti, pe modestul Cerc.

Solomon luă loc in scaun, relaxat, zâmbind și el.

Acum știa ce le va spune Oamenilor.

PORTICUL

PORTICUL

THE BRIDGE

THE BRIDGE, BUCHAREST

GOLDEN AGE

HILTON

IOR

TROUGH THE CITY

Night walk through the city

CLASSIC

Architectural Styles

#sieu

#sieu

RASARIT PESTE BUCURESTI

RASARIT PESTE BUCURESTI

DIMINEAȚĂ CU CEAȚĂ

DIMINEAȚĂ CU CEAȚĂ

SUPRAETAJARE.3

                                                                           

         Vorbind de primăvară, despre “timpuri noi”, despre lucrări și atitudini noi, vă invităm călduros la o vizită un șantier pe care îl avem în lucru in București, strada Ruginoasa nr. 11, sector 4, in cartierul Timpuri Noi.

Veți putea vedea la fața locului o aplicație “pe viu” conceptului nostru de extindere prin supratejare, cum acesta prinde viață.

Iată datele ințiale:

-                   Suprafața terenului este de 156 m.p.; o curte mică, pe o stradă normală din București. Strada și casele au rămas “conservate”, într-o mică enclavă semi-istorică, pastrată după etapa de dezvoltare intens urbană a Bucureștiului din anii 70-80, inconjurată masiv de blocuri P+8 si P+10. Amplasamentul se află în zona Timpuri Noi, pe lângă Piața Norilor. Pentru romantici, strada mai are un pic de parfum din Bucureștiul anilor 50.

-               Casa: o locuință unifamiliala cu pivniță, parter si pod, realizată pe o structură din cărămidă portantă, cu fundații continue din beton armat, pereți de compartimentare tot din cărămidă, șarpantă din lemn, învelitoare din tablă zincată, falțuită. O suprafață construită de 80 mp, în care existau 2 camere de cca. 15 mp, o bucătărie de 9 mp și restul micile dependințe firești și normale. În podul parțial locuibil mai exista amenajată o cameră de 11 mp. Suprafețele utile însumau: parter 62 mp și pod 24 mp. Cu un total de 86 mp putem aprecia că era o locuință foarte bună pentru standardul anilor ‘50, o “vilă”,  dar azi  pare mică si neadaptată la cerințele de confort contemporane.

Soluția propusă de echipa noastră se bazeză pe o extindere pe înălțime, o supraetajare, care a respectat  capacitatea structurală a fundațiilor și pereților portanți din cărămidă de a susține un etaj și un pod ușoare, realizate dintr-o structură metalică ușoră din oțel zincat, mai exact din tablă zincată profilată cu grosimea de 1,5 mm. Pereții etajului se vor realiza în sistem fațadă ventilată, cu termoizolații din vată minerală bazaltică și injecție de fibre celulozice, în timp ce pereții de compartimentare vor fi alcătuiți din plăci de gips carton, aplicați peste structura metalică, intr-o grosime de 10 cm.

Operațiunile de reconfigurare funcțională ale parterului  au condus la urmatoarele funcțiuni: living, birou, bucătărie plus locul de luat masa. În etaj am obținut un dormitor matrimonial cu baie, doua dormitoare pentru copii, o baie și spații de depozitare. În contextul în care familia este compusă din 2 părinți și 2 copii de vârsta preșcolară apreciem ca gradul de confort a atins cote absolut normale, raportate la standardele de azi.  S-a mărit suprafața utilă la 120 mp, cu un spor de 40%, si s-au optimizat fluxurile funcționale și de locuit, pe verticală, în cele doua mari zone: de zi și de noapte.

O dată cu reconfigurarea parterului și realizarea supraetajării au mai fost atinse doua obiective: modernizarea instalațiilor pentru apa curentă, canalizare și încălzire, precum și eficientizarea termică a casei prin eliminarea punților termice și configurarea unui sistem termoizolant perfomant pentru intregul imobil. Modificările estetice propuse nu țin seama de aspectul istoric, lipsit de valențe arhitecturale deosebite, și propun finisaje noi, moderne, atât la interior, cât si la exetrior, de tipul fațadelor ventilate, fără placări scumpe.

Acest hibrid de remodelare a parterului (cu oarecari restricții ale flexibilizării spațiului datorate structurii de cărămidă portantă) și supraetajarea cazonă ( raportătă și ea la amprenta structurii de cărămidă portantă) au condus la un deviz de cca.  85 mii de euro și o perioadă de lucru estimată la 6 luni ( șantierul e in curs).

Ne-am confruntat cu 2 praguri de dificultati:

1.       Problema cea mai mare pe care am întâmpinat-o a fost că a trebuit sa efectuăm 2 relevee pentru a reuși insertul metalic, să armonizam cotele si geometriile existente cu viitoarea structură metalică a supraetajării.

 Un releveu a fost efectuat în casa existentă, cu finisajele întregi, pentru a porni discursul arhitectural, prin proiectare.

Al doilea a fost necesar după dezgolirea finisajelor, pe structura la “roșu” pentru a putea efectua exercitiul de “mecanică fină” și a reuși să poziționăm corect și precis structura metalică, cu abateri maxime de +/- 1 mm. Sigur că acest lucru a mărit puțin costurile, și durata, dar a fost extrem de necesar dacă ținem cont de diferența tehnologica a celor 2 mari momente ale casei,  de cca. 70 de ani.   

2.       Datorită amprentei casei la sol și a formei sale, precum și a faptului că și șarpanta, din considerente de greutate, trebuia să fie ușoara, respectiv tot o structură metalică, a rezultat o formă foarte complexă a acoperișului, fapt ce a condus la manopere suplimentare, de o complexitate mai mare decât cea așteptată inițial, și de o acuratețe si o precizie, pe alocuri greu de obținut intr-un șantier.

Ce ar mai fi de spus?

Nu am avut nevoie de aprobări speciale privind traficul stradal. Nu am avut nevoie de macara, ceea ce a fost un avantaj in logistica de șantier și costuri aferente.

Conceptual am impărțit structura metalică in doua parti, pentru eficința costurilor si termenlor de execuție:

-            Panourile prefabricate, uzinate in capacitatea de producție, livrate întregi la șantier, cele dedicate peretilor exteriori, și câtorva de la interior.

-                  Elementele singulare, livrate și montate la santier, profilele simple.Acest concept ne-a permis o manipulare lejera, rapidă și eficientă, să efectuăm manopere de montaj în perioada de iarnă, neexistând riscurile de ingheț sau cheltuieli suplimentare de protecție antiinghet pentru lucrări “umede”: beton, tencuieli.

Provocarea maximă pentru beneficiari și pentru arhitecți a provenit din dimensiunea“minimalistă” a lotului (156 mp) și a amprentei casei, de doar 80 mp. Am reușit cu toții să fim flexibili și să găsim o soluție echilibrată tehnic, funcțional și financiar, și să extindem suprafața de locuit la dublu, tinând seama că spațiile din podul existent nu erau la nivelul confortului de locuit.

În acest context un preț mediu de 700 euro/mp, raportat la întreaga suprafață utilă este foarte bun, extrem de ponderat și echilibrat. Trebuie să ținem cont de cele cuprinse în acest preț:

-          - remodelarea parterului,

-          - retehnologizarea întregului parc de instalații,

-          - reabilitarea termică a parterului, la valențe net superioare

-          - obtinerera confortului termic maxim posibil pentru etaj

-     - modernizarea finisajelor interioare și exterioare, și o creștere a valențelor estetice la nivel contemporan

-          - creșterea gradului de confort la un standard solicitat de beneficiar, mult peste media pieței.

Sigur că există un subiectivism. Da, suntem mândri de modul in care echipa noastră a răspuns la provocari. Suntem încântați de ce bijuterie vom reusi să scoatem dintr-o casă veche.

Pentru a atenua acest subiectivism vă invităm sa ne impărtășiti părerile Dvs., cât mai obiective, după o vizită la șantier, in următoarele zile.

Declarăm “perioada porților deschise”

Vă asteptăm pentru a vă împartași din exepriența noastră!!!!

Arh. Viorel Pleșca