POVESTEA CASEI ȘERBAN                                                                                                    -teaser-

O vorbă din bătrâni spune că nu trebuie să faci umbră degeaba pe fața Pământului. Dacă vrei să lași ceva în urmă trecând prin viață va trebui să sădești un pom, să  contruiești o casă și să faci un copil.

Pomul se înalță și dă rod,  casa devine adăpostul unde familia se dezvoltă armonios, locul unde copilului îi cresc aripile și de unde își va lua zborul pentru a-și găsi drumul în viață.

Se pot întampla multe în casa ta și în bătătura ei. În complexitatea vieții contemporane, putem adăuga și alte activități ce se pot desfășura ACASĂ. Acasă se nasc și cresc pasiuni. În „adăpostul primar” apar și se dezvoltă și coordonatele spirituale:

-          copiii învață să deseneze, sau să cânte la un instrument,

-          mama își poate dezvolta aptitudinile culinare, sau poate picta, sau poate țese un goblen,

-          iar tatăl își poate exercita pasiunile într-un hobby lucrativ într-un atelier mecanic, de tâmplărie, sau ludic jucând biliard sau făcând fotografie.

Toate acestea pot reprezenta „programul de viață” al unei familii.

Dacă ar fi să parafrazez vorba bună din bătrâni aș adăuga ”la pom, casă și copil” și pasiunile.

Toate acestea, împletite, reprezintă VISUL.

În epidoadele următoare ne-am propus să ne băgăm în sufletul unei tinere familii și să vă arătăm cum li se întâmplă Manuelei, Ilincăi si lui Cristian, să viseze cu ochiii deschiși. Să vă povestim despre cum se poate țese o poveste în jurul unui VIS.

Deși sunt niște visători, pașii pe care îi fac pentru construirea căminului sunt bine ponderați, bine articulați.  Există un program de viață, un plan de casă, acțiuni bine documentate pe baza unui sumar bogat de informații tehnice, pe baza acumulărilor de cunostiințe și experiente, pe baza unor bugete de bani și de timp, ce se adună toate pentru construirea unui imobil, ce va deveni un adevărat CĂMIN. 

Vom vedea cât de multe detalii trebuiesc controlate pentru construirea căminului, pentru transformarea visului în realitate.

Și vom depăna împreună o Poveste din Santier.

Arh. Viorel Pleșca

”Poftiți vă rog!”

Schiță de schiță

Plan de Situație

Secțiune

Perspectiva din grădină

Pe ”prispă”, fetele

Vol d 'oiseau

Șemineu - Visul 1

Masa de biliard - Visul 2

Ilinca și Manuela

Ilinca plânge

Accesul principal

Parcarea

Intrarea

Pergola

”Veranda”

Fațada de acces

Ce se vede din vecini, azi

Ce se vede din stradă, azi

Fațada de acces, din proiect

Detaliile fațadei de acces

Perspectivă exterioara

Să bem un pahar cu apă

Șă ne odihnim, nițel....

Vă invităm joi, 20 Februarie 2020 să vizionați primul episod din Povestea din Șantierul familiei Șerban, str. Brazi 47, Brănesti, Ilfov, Romănia.  

POVESTE DE OTOPENI

Acu vreo doua zile Conasul de Serviciu La Conacul Fotografilor (FB) fu Radu Popovici.

Avizat de Catalin Nastase ca Radu e un baiat ok si ca face poze misto, nu am mai amanat: i-am citit povestea, i-am vazut profilul. Interesante ambele. I-am lasat un mesaj,  de genul ca poate da un vin, sa ne cunoastem, cum imi place. Sa transform prieteniile virtuale in realitati si relatii concrete.

Vineri seara. Inainte de meci. Suna Catalin. Vorbim. Ce sa fac sambata dimineata? Ne intelegm din 3 telefoane si planificam cafeaua la Radu, la 8:00,  in Otopeni. Dupa cafea vom iesi la niste poze, prin zona. Ma uit pe meteo. Nu ploua. E ok. La unu dupa crucea noptii, amarat cu fotbaliatorii aia, ma culc. Pun mobilul sa sune la 7:00. La 7:25 urma sa vina Catalin.

Prima noapte cu centrala termica pornita. La 5:15 ma trezesc lac de apa. Deschid fereastra. Afara combinatie mare: ceata cu intuneric. Imi trece un gand prin cap. Il alung. “Las ca merg la 8:00 la Otopeni”. Pun capul jos. Ma foiesc 10 minute. Somn? Ioc. Pun mama pe mobil. Postez 2 poze din Cismigiul de ieri, pe Insta. Mai surfez un pic pe FB. 5:45. Inca o ora si 15 minute de somn. Hai sa ma intind. Dupa doua minte….panica. Suna telefonul. Cin’ sa fie? Gelu Coltau.

“- Nu e ceata in Cismigiu?”

“-Nu stiu” zic.

“ La mine e ceata. Cum de nu e si in Cismigiu? Nu esti acolo?????”

“- Nu!!!! Sunt acasa!!!!”

“-AAAAAA!......... Mergi in IOR  sa facem poze cu ceata?”- asta ca o replica, dupa ce ii mai lansasem in toamna asta vreo doua invitatii.

“-Bai Gelule nu, pe la 7 si ceva plec spre Otopeni cu o treaba, niste prieteni….”

“-Bine, hai pa!”

La 6:10 il sun din masina:”- Unde esti….in parc?” si Gelu raspunde:”-Ajung la Cuza in 5 minute”.

Pana la 7:15 poze in parc, in ceata cu Gelu. Fuga acasa, las masina, vine Catalin ma ia. La 8:05 in Otopeni, la Radu. Imbracat-incaltat de teren, cu cafeaua facuta, cu doi motani de garda,  nikonist, simpatic- genul de dimineata, caaalm. Ne punem CV-urile pe “masa”. La 9:15 imbarcam. Benzina, inca o cafea la drum, stop la Dimieni in capul pistei. Amanasem lacul dupa avioane. Catalin, tehnic, deschide aplicatii cu sosiri-plecari pe Otopeni, radare. Ne asezam in capul pistei. Ciulim urechile. Un vuiet mare. Zic:

“Ah. Franele aerodinamice. Ori intoarce si decoleaza in capatul celalat, ori a aterizat si intoarce spre aerogara”

“-Cum vrei tu, dar mergem in capatul celalalt, dincolo de DN1” zice Radu. Imbarcam din nou, omoram tot Otopeniul, si ajungem exact unde trebuie. Radu-GPS de Otopeni. Doar ca nu reconfigureaza trasee. Becurile de balizaj aprinse, flashurile clipoceau. 10 minute pana la primul avion. Eu buimac de cap cu obiectiv 100-400mm. Primul avion? un rateu, nu a intrat in cadru. Dar sunetu-tunetu fuuartee interesant. Te trezesti complet, uiti de cele 2 cafele si servesti adrenalina in stare pura. Schimb obiectivul. Pun 16-35. Prea larg, al doilea avion o gagalice. Ma socotesc din nou. Radu cu 24-70. Catalin e lela de emotie: abia si luat un Olympus nou, obiective noi. Dupa ce ca e ceata, nici nu are repere. Trec pe 24-105. Se da pauza de avioane pe aplicatia–radar. O frecam pe camp, prin frig si ceata. Vad un stol maricel. Nu se miscau precum ciorile. Porumbei. Zburdalnici rau. Misto efectul de ceata. Fundalul cam nasol: hala de hochei a lui Tiriac. Da Doamne sa ciuguleasca porumbeii astia si din alt ogor. Si Domnul da. Poze. Dans prin smarcuri si noroaie dupa porumbei. Astia schimba iar ogorul. Si dusi au fost.

 Caut ceva, altceva, radar 30 minute, o iau de lungul balizajelor spre DN1, acolo unde credeam ca avioanele vor fi mai jos, mai clare pentru fotografie. Decibelii? Inclusi.

“Duios”, voios si zgomotos mai trece cate un avion. Mai reglam cate ceva la fiecare trecere, ne ajustam pozitiile, mai luam un tutun, si ne inmuiem pe ceas ce trece. In pauze porumbeii se apropie din nou, la ciugulit, pe ogorul de langa noi.

Cadre la sol, cate un maces. Cadre spre orizont, cate un stol de porumbei. Cadre spre cer….avione….rare. Sambata.

Trece Qatar. Subtire. Poza, nu avionul. Se pregateste Munchen. 4 minute. Calcule. Ef de ics de ics. Ceata? Stabila. Nici un pic de vant. Mai apare si un dulau. Hai inca unul si gata. Munchen.

Vuuuuuuuu. Stau in axul balizajului intre un tufan mare si fieratania cu lumini.  12 cadre, 2 secunde. Display? Bineeee!!! Prind. Crengi si avion. Rotit 180 de grade, pe calcaie. Avion aliniat aproape perfect de sirul de lumini.Aripi in balizaj, simetrie, cu o imperfectiune usoara, dar bine caculata de Barbosul. Gata! am poza zilei!!!! Mai am card, mai am si baterie. Mobilul zicei 6000 de pasi: IOR+Otopeni. Buun!

“-Catalineeee, gata?”

“-Nuuuuu. Schimb obiectivul”

“-Raduleee?”. Radu calm, parca in sopata: “-Eu, da”

Catalin: “- Mai avem inca unul de Timisoara. Hai, asta si gata” Ghetele mele mustesc de apa, si aproba “zambind”.

Vine si Timisoara. Doar in lumini, nu si in craci. 6 cadre, 1 secunda, fara rasucire. Bune si astea. Bune de tot!!!

O luam spre masina si ne vedem: pictati de noroi, cu ciulini in sireturi, flescaiti, zgribuliti, dar fericiti. Dupa trei ore, aproape patru pe campul de la Otopeni fiecare a smuls cate o poza a zilei. E ora 13:00. Ceata, DN1 duduie de masini. Avioanele sunt parcate in carduri. Radu ne aduce in civilizatie. Ii umplem masina de noroi.

Pe drum facem aranjamentele: Radu- ghid, eu- dau setarile, Catalin- din Olympu(s) lui- va aranja un nou snop de ceata. Sau de bruma. Sau de chicuira. Impreuna va invitam la o tura foto. Tot la Otopeni. Anul asta. Vinul il da Catalin, ca sa nu ii crape senzorul.

Sa vedem cine taie biletele?

Fotografiile sunt ne-editate, exceptand ultimele doua.

PORTICUL

PORTICUL

SILENCE

Putină liniște

EUROVISION.2019

Letitia Moisescu & Sensibil Balkan

finalisti Eurovision 2019

CRISTINA

PICTORIȚA

    Intuind o bogăție de culori, ceva vrednic de a fi surprins si pus pe pânză, un peisaj de toamnă, mi-am pregătit de cu seara șevaletul, panze, peneluri, culori, ma rog...tot ce mi-ar fi trebuit sa ma ajute sa adun culorile, umbrele si luminile. 
    Noaptea nu a fost sfetnicul cel bun. Și asta pentru ca am tras cu urechea la foșcăiala frunzelor. M-am legănat deodată cu zefirul printre mesteceni si fagi, brazi si molizi.
    M-am trezit inaintea ceasului, am ieșit pe prispă inaintea zorilor. Am dat sa-mi iau trusa de pictură. Ma invârt de-a stanga, ma răsucesc de-a dreapta. Geaba. Nu-s. Rastorn casa cu hornul in jos. Ioc.
    Am invațat de mult să nu incerc sa explic...inexplicabilul. Așa ca am luat-o prin livadă, prin rouă, spre pădure, spre dealuri. M-am dus la intâlnirea cu sărbatoarea culorilor cu.... mâna goală.
    Ostenit si încântat m-am intors la asfințit. Am imbucat ceva si am căzut rapus.
    Mult după rasarit m-a trezit sunetul ploii strecurate printre frunze. Am ieșit pe prispă, cu gandul ca tocmai mi-am ratat picturile, că frunzele s-au scuturat si s-au gârbovit sub coroanele goale.
    Așa si  era.
    Am gandit sa ma consolez cu o cafea. Intru. Pe pereți o sumedenie de pânze, toate pictate. Toate savarsite. Mă frec la ochi. Cu inexplicabilul.  Revin cu găndul la cafea si mă duc sa o fac.
    Pe masă un bilet:
" Mă scuzați ca am dat iama in culori. Ceea ce v-am lăsat in dar.... sper să răsplatească deranjul. Mai trec in anul viitor. Cu stimă, Toamna"

THE MORNING 

with baloons in Cappadocia