luni, 17 februarie 2020


POVESTEA CASEI ȘERBAN                                                                                                    -teaser-

O vorbă din bătrâni spune că nu trebuie să faci umbră degeaba pe fața Pământului. Dacă vrei să lași ceva în urmă trecând prin viață va trebui să sădești un pom, să  contruiești o casă și să faci un copil.
Pomul se înalță și dă rod,  casa devine adăpostul unde familia se dezvoltă armonios, locul unde copilului îi cresc aripile și de unde își va lua zborul pentru a-și găsi drumul în viață.
Se pot întampla multe în casa ta și în bătătura ei. În complexitatea vieții contemporane, putem adăuga și alte activități ce se pot desfășura ACASĂ. Acasă se nasc și cresc pasiuni. În „adăpostul primar” apar și se dezvoltă și coordonatele spirituale:
-          copiii învață să deseneze, sau să cânte la un instrument,
-          mama își poate dezvolta aptitudinile culinare, sau poate picta, sau poate țese un goblen,
-          iar tatăl își poate exercita pasiunile într-un hobby lucrativ într-un atelier mecanic, de tâmplărie, sau ludic jucând biliard sau făcând fotografie.
Toate acestea pot reprezenta „programul de viață” al unei familii.
Dacă ar fi să parafrazez vorba bună din bătrâni aș adăuga ”la pom, casă și copil” și pasiunile.
Toate acestea, împletite, reprezintă VISUL.

În epidoadele următoare ne-am propus să ne băgăm în sufletul unei tinere familii și să vă arătăm cum li se întâmplă Manuelei, Ilincăi si lui Cristian, să viseze cu ochiii deschiși. Să vă povestim despre cum se poate țese o poveste în jurul unui VIS.

Deși sunt niște visători, pașii pe care îi fac pentru construirea căminului sunt bine ponderați, bine articulați.  Există un program de viață, un plan de casă, acțiuni bine documentate pe baza unui sumar bogat de informații tehnice, pe baza acumulărilor de cunostiințe și experiente, pe baza unor bugete de bani și de timp, ce se adună toate pentru construirea unui imobil, ce va deveni un adevărat CĂMIN. 

Vom vedea cât de multe detalii trebuiesc controlate pentru construirea căminului, pentru transformarea visului în realitate.
Și vom depăna împreună o Poveste din Santier.

Arh. Viorel Pleșca

”Poftiți vă rog!”

Schiță de schiță

Plan de Situație

Secțiune

Perspectiva din grădină

Pe ”prispă”, fetele

Vol d 'oiseau

Șemineu - Visul 1

Masa de biliard - Visul 2

Ilinca și Manuela

Ilinca plânge

Accesul principal

Parcarea

Intrarea

Pergola

”Veranda”

Fațada de acces

Ce se vede din vecini, azi

Ce se vede din stradă, azi

Fațada de acces, din proiect


Detaliile fațadei de acces

Perspectivă exterioara

Să bem un pahar cu apă

Șă ne odihnim, nițel....
Vă invităm joi, 20 Februarie 2020 să vizionați primul episod din Povestea din Șantierul familiei Șerban, str. Brazi 47, Brănesti, Ilfov, Romănia.  



joi, 23 ianuarie 2020



GENEROASA TOAMNĂ

Nu îmi aduc aminte când să fi fost o toamnă atât de generoasă in paleta ei de culori, în dimineți le cețoase. Dimineți în care simți ca aerul are corporalitate.
Să simți că dacă te lași atras de curenți poți ajunge in vâltorile inundate de lumini străvezii de dulci, umbre moi si nuanțate, si culori topite in miere.

Pașii sunt mai rari, mai tărșiți, mai zăbavnici, mai adânciți in cleiul auriu al toamnei.
Deși stii ca o poți lua cu tine la pachet pe draga, colorata toamna, știi că dai un click și că o poți duce cumva, cu tine acasă, îți permiți lentoarea, ești generos cu tine, îți faci cadou câteva clipe lungi sa o miroși, să te impregnezi de umezeala ei frumos mirositoare.


Câteodata chiar te rogi sa fi fost cineva mai gospodar, să fi adunat frunzele si să le fi dat foc. Atăt pentru fuioarele fotografice, dar si pentru mirosul care iți aduce aminte de copilarie, cand incepeai școala, de adolescența, când te luai de mana cu o fată, prin parcuri sau prin păduri.


Ei, din toată aceatsa generozitate a Toamnei 2019, nu am putut sa mă abțin și m-am infruptat cu nesaț. Și pentru că noi românii avem vorba ceea ”dar din dar se face rai” m-am gândit sa fiu generos la rându-mi, mai departe, si să vă încânt și pe voi cu un buchet de fotografii de toamnă

miercuri, 22 ianuarie 2020


MALURI, GRINDURI SI COPACI

Sătui de ne-iarnă, pișcați doar pe alocuri de ger, am îndrăznit sa scoteam nasurile-afară, sa nu zăcem ca morți intr-un oraș stingher. Cu gândul ca răsăriturile sunt ratate in Delta Neajlovului, am ales sa prindem asfințitul. Așa că pe la prănzul mic eram pe maluri, cu camere si obiective, cu mănusile inutile și bocancii bine slefuiți in căutarea lumini, a ACELEI LUMINI, care sa facă din poza noastră ceva unic si irepetabil.
Nu fost apusul dorit, nu s-a strecurat discul solar printr-un buzunar la norilor. Dar a fost o zi specială, cu o lumină ciudată, nepământeana. Un aer curat si sticlos. Și niște culori pe masură.
A fost ceva unic și irepetabil.

marți, 14 ianuarie 2020


CEC 155


In 14 Decembrie 2019 am avut onoarea sa particip, invitat fiind de catre Vlad Eftenie si Cronicarii Digitali, la cea de a 155-a aniversare a CEC Bank, in Palatul CEC din Bucuresti.
Edificiul a fost construit in perioada 1897-1900 si este azi unul din simbolurile Bucurestiului.
Aceasta ocazie a fost o uriasa oportunitate pentru a vedea si a fotografia unul din cele mai frumoase edificii ale tarii.
Va invit sa vizionati o distinsa bijuterie de arhitectura

sâmbătă, 16 noiembrie 2019




POVESTE DE OTOPENI


Acu vreo doua zile Conasul de Serviciu La Conacul Fotografilor (FB) fu Radu Popovici.
Avizat de Catalin Nastase ca Radu e un baiat ok si ca face poze misto, nu am mai amanat: i-am citit povestea, i-am vazut profilul. Interesante ambele. I-am lasat un mesaj,  de genul ca poate da un vin, sa ne cunoastem, cum imi place. Sa transform prieteniile virtuale in realitati si relatii concrete.
Vineri seara. Inainte de meci. Suna Catalin. Vorbim. Ce sa fac sambata dimineata? Ne intelegm din 3 telefoane si planificam cafeaua la Radu, la 8:00,  in Otopeni. Dupa cafea vom iesi la niste poze, prin zona. Ma uit pe meteo. Nu ploua. E ok. La unu dupa crucea noptii, amarat cu fotbaliatorii aia, ma culc. Pun mobilul sa sune la 7:00. La 7:25 urma sa vina Catalin.
Prima noapte cu centrala termica pornita. La 5:15 ma trezesc lac de apa. Deschid fereastra. Afara combinatie mare: ceata cu intuneric. Imi trece un gand prin cap. Il alung. “Las ca merg la 8:00 la Otopeni”. Pun capul jos. Ma foiesc 10 minute. Somn? Ioc. Pun mama pe mobil. Postez 2 poze din Cismigiul de ieri, pe Insta. Mai surfez un pic pe FB. 5:45. Inca o ora si 15 minute de somn. Hai sa ma intind. Dupa doua minte….panica. Suna telefonul. Cin’ sa fie? Gelu Coltau.
“- Nu e ceata in Cismigiu?”
“-Nu stiu” zic.
“ La mine e ceata. Cum de nu e si in Cismigiu? Nu esti acolo?????”
“- Nu!!!! Sunt acasa!!!!”
“-AAAAAA!......... Mergi in IOR  sa facem poze cu ceata?”- asta ca o replica, dupa ce ii mai lansasem in toamna asta vreo doua invitatii.
“-Bai Gelule nu, pe la 7 si ceva plec spre Otopeni cu o treaba, niste prieteni….”
“-Bine, hai pa!”
La 6:10 il sun din masina:”- Unde esti….in parc?” si Gelu raspunde:”-Ajung la Cuza in 5 minute”.
Pana la 7:15 poze in parc, in ceata cu Gelu. Fuga acasa, las masina, vine Catalin ma ia. La 8:05 in Otopeni, la Radu. Imbracat-incaltat de teren, cu cafeaua facuta, cu doi motani de garda,  nikonist, simpatic- genul de dimineata, caaalm. Ne punem CV-urile pe “masa”. La 9:15 imbarcam. Benzina, inca o cafea la drum, stop la Dimieni in capul pistei. Amanasem lacul dupa avioane. Catalin, tehnic, deschide aplicatii cu sosiri-plecari pe Otopeni, radare. Ne asezam in capul pistei. Ciulim urechile. Un vuiet mare. Zic:
“Ah. Franele aerodinamice. Ori intoarce si decoleaza in capatul celalat, ori a aterizat si intoarce spre aerogara”
“-Cum vrei tu, dar mergem in capatul celalalt, dincolo de DN1” zice Radu. Imbarcam din nou, omoram tot Otopeniul, si ajungem exact unde trebuie. Radu-GPS de Otopeni. Doar ca nu reconfigureaza trasee. Becurile de balizaj aprinse, flashurile clipoceau. 10 minute pana la primul avion. Eu buimac de cap cu obiectiv 100-400mm. Primul avion? un rateu, nu a intrat in cadru. Dar sunetu-tunetu fuuartee interesant. Te trezesti complet, uiti de cele 2 cafele si servesti adrenalina in stare pura. Schimb obiectivul. Pun 16-35. Prea larg, al doilea avion o gagalice. Ma socotesc din nou. Radu cu 24-70. Catalin e lela de emotie: abia si luat un Olympus nou, obiective noi. Dupa ce ca e ceata, nici nu are repere. Trec pe 24-105. Se da pauza de avioane pe aplicatia–radar. O frecam pe camp, prin frig si ceata. Vad un stol maricel. Nu se miscau precum ciorile. Porumbei. Zburdalnici rau. Misto efectul de ceata. Fundalul cam nasol: hala de hochei a lui Tiriac. Da Doamne sa ciuguleasca porumbeii astia si din alt ogor. Si Domnul da. Poze. Dans prin smarcuri si noroaie dupa porumbei. Astia schimba iar ogorul. Si dusi au fost.
 Caut ceva, altceva, radar 30 minute, o iau de lungul balizajelor spre DN1, acolo unde credeam ca avioanele vor fi mai jos, mai clare pentru fotografie. Decibelii? Inclusi.
“Duios”, voios si zgomotos mai trece cate un avion. Mai reglam cate ceva la fiecare trecere, ne ajustam pozitiile, mai luam un tutun, si ne inmuiem pe ceas ce trece. In pauze porumbeii se apropie din nou, la ciugulit, pe ogorul de langa noi.
Cadre la sol, cate un maces. Cadre spre orizont, cate un stol de porumbei. Cadre spre cer….avione….rare. Sambata.
Trece Qatar. Subtire. Poza, nu avionul. Se pregateste Munchen. 4 minute. Calcule. Ef de ics de ics. Ceata? Stabila. Nici un pic de vant. Mai apare si un dulau. Hai inca unul si gata. Munchen.
Vuuuuuuuu. Stau in axul balizajului intre un tufan mare si fieratania cu lumini.  12 cadre, 2 secunde. Display? Bineeee!!! Prind. Crengi si avion. Rotit 180 de grade, pe calcaie. Avion aliniat aproape perfect de sirul de lumini.Aripi in balizaj, simetrie, cu o imperfectiune usoara, dar bine caculata de Barbosul. Gata! am poza zilei!!!! Mai am card, mai am si baterie. Mobilul zicei 6000 de pasi: IOR+Otopeni. Buun!
“-Catalineeee, gata?”
“-Nuuuuu. Schimb obiectivul”
“-Raduleee?”. Radu calm, parca in sopata: “-Eu, da”
Catalin: “- Mai avem inca unul de Timisoara. Hai, asta si gata” Ghetele mele mustesc de apa, si aproba “zambind”.
Vine si Timisoara. Doar in lumini, nu si in craci. 6 cadre, 1 secunda, fara rasucire. Bune si astea. Bune de tot!!!
O luam spre masina si ne vedem: pictati de noroi, cu ciulini in sireturi, flescaiti, zgribuliti, dar fericiti. Dupa trei ore, aproape patru pe campul de la Otopeni fiecare a smuls cate o poza a zilei. E ora 13:00. Ceata, DN1 duduie de masini. Avioanele sunt parcate in carduri. Radu ne aduce in civilizatie. Ii umplem masina de noroi.
Pe drum facem aranjamentele: Radu- ghid, eu- dau setarile, Catalin- din Olympu(s) lui- va aranja un nou snop de ceata. Sau de bruma. Sau de chicuira. Impreuna va invitam la o tura foto. Tot la Otopeni. Anul asta. Vinul il da Catalin, ca sa nu ii crape senzorul.

Sa vedem cine taie biletele?


Fotografiile sunt ne-editate, exceptand ultimele doua.






















sâmbătă, 2 noiembrie 2019


ANOTIMPURILE ORASULUI


Orasele sufera. Odata cu ele sufera si cetatenii.  Calirea in suferinta conduce, paradoxal, la mandria generatiilor viitoare. Mai exista si norocosi, care alatura suferintei o bucurie, cateodata amara, cateodata inteleapta si retinuta, constientizata de pretul platit….anterior.
Ar putea sa fie un exemplu in acest sens magistrala metroului spre Drumul Taberei. Cate suflete o asteapta sa functioneze, si de cat timp? Unii vor apuca sa cumpere bilete, altii nu. Iar altii cand se vor naste, mostenind un metrou in plina functiune nu vor stii cate ore au pierdut in trafic bunicii lor, nu vor stii cat praf au inghitit, sau prin cate gropi si noroaie au haladuit inaintasii lor.

Va oferim azi un dublu exemplu. Bonus de Bucuresti. Este Biserica Manastirii Cașin, cu trecutul sau tremurator, strecurat printre oranduiri, construita si terminata in diferte ere. Si Stadionul Tineretului. Pentru cei mai tineri Stadionul National de Rugby “Arcul de Triumf”

Piatra de temelie a bisericii Cașin a fost pusă în 23 august 1935 și structura a fost terminată complet în 15 noiembrie 1938. Apoi munca s-a oprit din cauza celui de-al doilea razboi mondial, dar a fost reluată între 1946-1959, desi biserica a fost inchisa de comunisti intre 1956-1960.
Intre 1962 si 1971 a urmat o etapa de finisare prin acoperirea peretilor si pardoselilor cu placi de marmura si aplicarea unui mozaic din sticla de Murano.S-au mai facut reparatii intre 2002-2003, iar in 2010 a vut loc o restaurare a exterioarelor .
O istorie destul de zbuciumata. Lumea trece azi in plimbare la Sosea, admira acest monument de arhitectura, una dintre cele mai mari biserici ale Bucurestiului, totodata si una dintre cele mai frumoase, dar nu toti ii cunosc istoria si cate suferinte a impletit.

Un alt moment in dezvoltarea urbanistica a Bucurestiului la reprezentat “vecinul”. Stadionul Tineretului, cunoscut azi ca Stadionul National de Rugby "Arcul de Triumf". S-a mai numit si Stadionul Tineretului – Iolanda Balas Soter, o vreme, pana in 2007. Cu ocazia celei mai importante competitii rugbistice de seniori gazduite vreodata de Romania, turneul International Rugby Board programat in iunie la Bucuresti, a avut loc inaugurarea unui stadion destinat exclusiv meciurilor de rugby. Existenta unei arene rezervate in intregime sportului cu balonul oval a fost si una dintre conditiile puse de forul conducator al rugbyului mondial in momentul in care a decis atribuirea intrecerii Federatiei Romane de Rugby. Pe versiunea 2007-2019 a acestui stadion au putut ocupa loc doar 3000 de spectatori. 
Istoria sa a inceput in 1913, cand primarul Bucurestiului de atunci, Grigore Cantacuzino, a hotarat ca Primaria sa cedeze contra 1 leu un teren de 25 de hectare catre Federatia Societatilor Sportive din Romania. Terenul era destinat exclusiv actvitatilor sportive. Comisia de Instalare a Federatiei a hotarat impartirea si alocarea pe sectiuni sportive a terenului. Astfel, alocand un teren si pentru rugby, s-a consfintit in 1914, cu ocazia desfasurarii primului campionat national, “cuibul” rugby-ului romanesc. În perioada interbelică, mai exact în anii de dinaintea celui de-al doilea război mondial, FRR s-a confundat cu tendința unor militari de a interzice jocul de rugby. Așa se și explică și faptul că terenurile de la Stadionul Tineretului, acolo unde se disputau meciurile de rugby, au fost ocupate pentru o vreme de „Straja Țării”, organizație paramilitară pro-fascistă. Pe terenurile de rugby de la Tineretului au fost instalate baterii antiaeriene. După al doilea Război Mondial, terenurile au fost preluate de Ministerul Învățământului și abia după 1990 au revenit Ministerului Tineretului și Sportului. În 2002, prin Hotărâre de Guvern, cele 3 terenuri de rugby de la Stadionul Tineretului sunt date în folosință gratuită Federației Române de Rugby, pe o perioadă de 49 de ani.
Astazi stadionul este demolat in vederea reconstruirii, extinderii, modernizarii, cu ocazia Campionatului European de Fotbal 2020. Urmeaza sa fie stadionul de antrenament al echipelor vizitatoare, si apoi se va intoarce la “matca”, la rugby, cu o capacitate sporita de 8.100 de locuri.
Nu discutam de un anumit tragism, ca in cazul Bisercii Casin. Dar de o evolutie cu hopuri, cu prea putina atentie acordata de edili si de forurile sportive putem discuta. De schimbarile si de portionarile celor 25 de hectare, de aparitia strandului Tineretului, si de dizolvarea acestuia intre locante private, aciuate nefericit deodata cu istoria coruptiei, de titluri de proprietate masluite.
De faptul ca ani de zile, cand rugby-ul romanesc nastea valori, dar isi juca meciurile importante pe alte stadioane. Victorie cu Franta pe Giulesti, infrangere demna cu All Blacks pe “23 August”, de faptul ca la impunerea organizatiei mondiale am readus jocul acesta barbatesc la casa lui. Nu singuri, nu de capul nostru.
Acum valorile din rugby-ul nostru le cauti cu lumanarea. Dar poate ca e bine, caci dupa ce vom avea si un stadion reprezentativ, vor veni generatii fericite ca au unde sa-si joace, in conditii corecte, meciurile care vor aminti de Stejarii din padurile romanesti.

Cu bune, cu rele viata Orasului curge. Printre fericirile ce vor putea veni intr-un viitor nu prea indepartat, ne mancam prescurile suferintei prin traficul super-aglomerat, prin lispa unei infrastructuri proiectata ca pentru un alt mileniu, printre macarale si gropi, praf si noroaie, si cateva nestemate manjite de coruptie, indiferenta si neputinta.
Orasul sufera.  O suferinta asumata de dragul unui viitor mai fericit, mai urban, mai in slujba locuitorilor sai.
Plimbati-va pe la Sosea. Priviti ce avem si visati la potentialul Orasului, asa cum au visat si strabunii nostri. Pasii vostri vor mangaia Orasul. Il vor face sa simta ca e iubit. Ca va pasa de El. Si poate ca si el isi va intoarce dragostea, facandu-va sa va simtiti fericiti.