sâmbătă, 2 noiembrie 2019


ANOTIMPURILE ORASULUI


Orasele sufera. Odata cu ele sufera si cetatenii.  Calirea in suferinta conduce, paradoxal, la mandria generatiilor viitoare. Mai exista si norocosi, care alatura suferintei o bucurie, cateodata amara, cateodata inteleapta si retinuta, constientizata de pretul platit….anterior.
Ar putea sa fie un exemplu in acest sens magistrala metroului spre Drumul Taberei. Cate suflete o asteapta sa functioneze, si de cat timp? Unii vor apuca sa cumpere bilete, altii nu. Iar altii cand se vor naste, mostenind un metrou in plina functiune nu vor stii cate ore au pierdut in trafic bunicii lor, nu vor stii cat praf au inghitit, sau prin cate gropi si noroaie au haladuit inaintasii lor.

Va oferim azi un dublu exemplu. Bonus de Bucuresti. Este Biserica Manastirii Cașin, cu trecutul sau tremurator, strecurat printre oranduiri, construita si terminata in diferte ere. Si Stadionul Tineretului. Pentru cei mai tineri Stadionul National de Rugby “Arcul de Triumf”

Piatra de temelie a bisericii Cașin a fost pusă în 23 august 1935 și structura a fost terminată complet în 15 noiembrie 1938. Apoi munca s-a oprit din cauza celui de-al doilea razboi mondial, dar a fost reluată între 1946-1959, desi biserica a fost inchisa de comunisti intre 1956-1960.
Intre 1962 si 1971 a urmat o etapa de finisare prin acoperirea peretilor si pardoselilor cu placi de marmura si aplicarea unui mozaic din sticla de Murano.S-au mai facut reparatii intre 2002-2003, iar in 2010 a vut loc o restaurare a exterioarelor .
O istorie destul de zbuciumata. Lumea trece azi in plimbare la Sosea, admira acest monument de arhitectura, una dintre cele mai mari biserici ale Bucurestiului, totodata si una dintre cele mai frumoase, dar nu toti ii cunosc istoria si cate suferinte a impletit.

Un alt moment in dezvoltarea urbanistica a Bucurestiului la reprezentat “vecinul”. Stadionul Tineretului, cunoscut azi ca Stadionul National de Rugby "Arcul de Triumf". S-a mai numit si Stadionul Tineretului – Iolanda Balas Soter, o vreme, pana in 2007. Cu ocazia celei mai importante competitii rugbistice de seniori gazduite vreodata de Romania, turneul International Rugby Board programat in iunie la Bucuresti, a avut loc inaugurarea unui stadion destinat exclusiv meciurilor de rugby. Existenta unei arene rezervate in intregime sportului cu balonul oval a fost si una dintre conditiile puse de forul conducator al rugbyului mondial in momentul in care a decis atribuirea intrecerii Federatiei Romane de Rugby. Pe versiunea 2007-2019 a acestui stadion au putut ocupa loc doar 3000 de spectatori. 
Istoria sa a inceput in 1913, cand primarul Bucurestiului de atunci, Grigore Cantacuzino, a hotarat ca Primaria sa cedeze contra 1 leu un teren de 25 de hectare catre Federatia Societatilor Sportive din Romania. Terenul era destinat exclusiv actvitatilor sportive. Comisia de Instalare a Federatiei a hotarat impartirea si alocarea pe sectiuni sportive a terenului. Astfel, alocand un teren si pentru rugby, s-a consfintit in 1914, cu ocazia desfasurarii primului campionat national, “cuibul” rugby-ului romanesc. În perioada interbelică, mai exact în anii de dinaintea celui de-al doilea război mondial, FRR s-a confundat cu tendința unor militari de a interzice jocul de rugby. Așa se și explică și faptul că terenurile de la Stadionul Tineretului, acolo unde se disputau meciurile de rugby, au fost ocupate pentru o vreme de „Straja Țării”, organizație paramilitară pro-fascistă. Pe terenurile de rugby de la Tineretului au fost instalate baterii antiaeriene. După al doilea Război Mondial, terenurile au fost preluate de Ministerul Învățământului și abia după 1990 au revenit Ministerului Tineretului și Sportului. În 2002, prin Hotărâre de Guvern, cele 3 terenuri de rugby de la Stadionul Tineretului sunt date în folosință gratuită Federației Române de Rugby, pe o perioadă de 49 de ani.
Astazi stadionul este demolat in vederea reconstruirii, extinderii, modernizarii, cu ocazia Campionatului European de Fotbal 2020. Urmeaza sa fie stadionul de antrenament al echipelor vizitatoare, si apoi se va intoarce la “matca”, la rugby, cu o capacitate sporita de 8.100 de locuri.
Nu discutam de un anumit tragism, ca in cazul Bisercii Casin. Dar de o evolutie cu hopuri, cu prea putina atentie acordata de edili si de forurile sportive putem discuta. De schimbarile si de portionarile celor 25 de hectare, de aparitia strandului Tineretului, si de dizolvarea acestuia intre locante private, aciuate nefericit deodata cu istoria coruptiei, de titluri de proprietate masluite.
De faptul ca ani de zile, cand rugby-ul romanesc nastea valori, dar isi juca meciurile importante pe alte stadioane. Victorie cu Franta pe Giulesti, infrangere demna cu All Blacks pe “23 August”, de faptul ca la impunerea organizatiei mondiale am readus jocul acesta barbatesc la casa lui. Nu singuri, nu de capul nostru.
Acum valorile din rugby-ul nostru le cauti cu lumanarea. Dar poate ca e bine, caci dupa ce vom avea si un stadion reprezentativ, vor veni generatii fericite ca au unde sa-si joace, in conditii corecte, meciurile care vor aminti de Stejarii din padurile romanesti.

Cu bune, cu rele viata Orasului curge. Printre fericirile ce vor putea veni intr-un viitor nu prea indepartat, ne mancam prescurile suferintei prin traficul super-aglomerat, prin lispa unei infrastructuri proiectata ca pentru un alt mileniu, printre macarale si gropi, praf si noroaie, si cateva nestemate manjite de coruptie, indiferenta si neputinta.
Orasul sufera.  O suferinta asumata de dragul unui viitor mai fericit, mai urban, mai in slujba locuitorilor sai.
Plimbati-va pe la Sosea. Priviti ce avem si visati la potentialul Orasului, asa cum au visat si strabunii nostri. Pasii vostri vor mangaia Orasul. Il vor face sa simta ca e iubit. Ca va pasa de El. Si poate ca si el isi va intoarce dragostea, facandu-va sa va simtiti fericiti.



duminică, 27 octombrie 2019


POVESTEA TRANDAFIRULUI ROSU

Toamnă. Atracții fotografice spre culoare, lumină specială, filtrele de ceață. Am bănănăit prin parcurile orașului: Cișmigiu, Bazilescu, IOR, Titan, cautând "ceva"-ul acela, subiectul fotografic care sa-mi pună mintea și sufletul la treaba, să mă inspire, și să descopăr unicitatea unui subiect, unghi, lumină. Ceva.
Evident că le gasești. Parcă mai ușor toamna.
Am fost o primă dată în IOR ( Parcul A.I.Cuza). Cu bunul meu prieten Ami ( Adrian Radu Constantinescu). Ne-am dus dupa ceață. Ioc. Dar am prins soare, culoare si miscare. Capturi bune. Sănătoase.
Ne-am dus din nou, la o săptămâna distanță. L-am luat si pe Catalin Năstase, alt dement dupa poze. A fost ceață, pe urma soare, oglindiri, culori, rouă, frunze, rațe, lebede, panning, biciclete. De toate.
La a treia tentativă l-am "atârnat" și pe Bogdan Udrescu. Întâlnirea la 6,30 la statuia lui Cuza. Cu cafea, cu glume matinale. Surpiză. Ami întârzie nițeluș. Scuza? Cea mai bună din lume: Veronica, soția. "A vrut si ea să vină să facă poze cu mobilul".....
O luăm lela prin parc. "Hai pe un alt trase, să nu ne plictism...." zice Cătălin. Alegem direcția si ușor, ușor o luăm la vale prin ceață si întuneric. Cu camere, cu trepiede, cu pahare de cafea aburindă.
Veronica, detașată, o ia puternic și vesel înainte. Într-o mare rotondă, cu arteziana bine infiptă în centru, cu felinare puternice, irizații de la ceață, se dă drumul și la apă, bonus!, noi, baieții, ne luam țintele in vizor.
Veronica, cu mobilul, prin roua dominatoare din iarba, tot caută pe la tufane. La un moment dat mobilul clipocește. Zic: are treabă Veronica.
După câteva cadre cu expunere lunga, iau o cafea si mă trag ușurel mai aproape de Veronica sa vad ce pozeaza. Si pac! Minunea. Niște trandafiri, mai boboci, mai deschiși erau acolo. Roși, albi, roz. Oricum toti plini de rouă. Avea dreptate Veronica, ăsta subiect!!!!
Din momentul ăla vreo 30-40 de minute ne-am mutat cu toti pe tradafiri.
Dintre toate cadrele am ales și eu unul.
Și il dedic Veronichii, cu mulțumiri ca ne-a deschis ochiii, nouă, bărbaților, asupra unui subiect atat de frumos și delicat: Trandafirii.

MulțuMAX Veronica!







joi, 3 octombrie 2019


KING OF THE ROAD

Calea Victoriei are povestile ei.
Unele foarte vechi, alte doar vechi.
Dar povestile se plasmuiesc permanent. Iar cele ce se intampla sub ochii nostrii urmeaza sa le povestim, pentru a fi si ele duse mai departe.

Cine si-ar fi inchipuit in 1863 ca Drumul Brasovului va fi pavat cu piatra cubica din Scotia, si ca astfel se va asterne uitarea peste "Podul Mogosoaia" creat la 1692 de Constantin Brancoveanu?

Cine si-ar fi inchipuit la 1877 ca "Drumul Brasovului" unit cu "Ulita Mare spre Sarindar" se va numi Calea Victoriei?

Cine si-ar fi inchipuit la 1912 Calea Victoriei asfaltata?

Cine si-ar fi inchipuit Cale Victoriei fara "baietii cu ochi albastrii" acum 40 de ani? Sau....

Cine si-ar fi inchipuit Calea Victoriei doar cu sens unic, acum 30 de ani? Sau....
Cine si-ar fi inchipuit Calea Victoriei cu pista de biciclete, dus-intors, acum 10 ani? Cum ar fi fost sa feciorul la o plimbare cu bicicleta sau trotineta pe Calea Victoriei. Precis ca mama ar fi zis ca esti luat cu capul si ar fi ascuns bicicletele......

Viitorul ne mai rezerva surprize. Plimbati-va pe Calea Victoriei si transformati-le in povesti!!!!


miercuri, 2 octombrie 2019


BISERICA FORTIFICATA DIN SASCHIZ


"Pe locul unde altă dată se afla o bazilică romanică, s-a ridicat în 1493 o mare biserică fortificată în onoarea regelui Ștefan I al Ungariei. Biserica masivă, construită din piatră de carieră, în stil gotic, este de tip sală, întărită cu 22 de contraforturi. Sala este foarte lată și lungă, iar corul este închis pe trei laturi. În 1496 a fost terminat corul bisericii, iar în 1525 toate lucrările au fost terminate. Un nivel de apărare a fost construit din cărămidă deasupra sălii și a corului, în mod similar fiind ridicate deasupra bolții stelate a sacristiei încă două niveluri. Biserica are trei portaluri[3] cu ambrazuri terminate în arc frânt. Prin vestul bisericii se află două turnulețe din cărămidă prin care se face accesul în interior. Prin intermediul unor arcade late care sunt sprijinite pe retragerile contraforturilor este susținut parapetul etajului de apărare care mascheză gurile de turnare. Deasupra tuturor se ridică doi pereți de grosime mică care au rol în diminuarea pătrunderii proiectilelor aruncate din exterior. Pereții au prevăzute metereze la care se poate ajunge printr-un coridor din lemn. Înglobat în sistemul defensiv este și turnul sacristiei care se regăsește sub acelaș acoperiș al bisericii și care se ridică deasupra etajului de apărare cu 16 metri.
Asemănător cu biserica fortificată din Moșna, corul păstrează parțial boltirea originală prevăzută cu penetrații. Se poate vedea și coronamentul unui tabernacul care lasă impresia unei marimi considerabile similare cu cel din Moșna. Tot aici, se află două lespezi, una a preotului Martin Roselerus, ea fiind atribuită marelui sculptor Elias Nicolai și una mai veche a unui preot Conradus.
Relativ recent, în secolul al XIX-lea atât bolta navei cât și bolta corului au fost modificate înlocuindu-se bolțile semicilindrice cu penetrații. Ferestrele bisericii sunt în stil gotic târziu prezentând vederii muluri[4] traforate precum și fragmente din rondele de sticlă înglobate într-o rețea de plasă din plumb. Odinioară, orga se afla deasupra altarului. În secolul al XVIII-lea, aceasta a fost relocată într-o tribună pe latura vestică, special construită.
Turnul de apărare are un aspect masiv și are prevăzute niveluri cu guri de tragere. El a fost construit la o distanță de circa 10 metri de sacristie. Ultimele caturi sunt ridicate din cărămidă, celelalte fiind din piatră. Transformarea sa în clopotniță s-a realizat o dată cu construirea turnului cu ceas din Sighișoara, în anul 1677. După puțin timp de la transformare a avut loc un incendiu care l-a distrus aproape în întregime. Trecând încă printr-un incendiu, aspectul pe care-l are astăzi se datorează refacerii sale din anul 1832. La fereastra etajului superior există o figurină numită Bogdan, care acompaniază bătăile ceasului.
Biserica evanghelică fortificată din Saschiz face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Date privind fondurile din care s-a construit edificiul religios provin începând din anul 1494 până în 1525, acestea menționând subvenții acordate de către "Provincia Sibiului". Există de asemenea și o indulgență papală acordată între anii 1503 și 1507, localitatea având de asemenea și scutiri de livrări de produse pentru armată ca și de încartiruiri.[5]"- https://ro.wikipedia.org/wiki.