BALCONUL ÎNCHIS – NEVOIE SAU DURERE?

Cine nu știe ce înseamnă ”balcon”? Toată lumea știe. Dar oare toată lumea știe ce înseamnă un balcon închis?
Haideți să ascultăm o altă poveste a balconului.
Mi-a venit ideea să abordez acest subiect pentru că el este prezent în istoria culturii și civilizației de multă vreme.
E foarte dificil de stabilit cănd a apărut balconul în arhitectură. Încercând să identific perioada, am luat la mână diferite exemple din istoria arhitecturii. Le-am privit prin lentile diferite: istoric, stilistic, social, artistic si inspirational.

Construcțiile au două modalități distincte de comunicare cu exteriorul: ușa și fereastra.
Prin ușă, în principal, intră sau ies locatarii.
Prin fereastra intră sau ies, deopotrivă, volume de aer. Intră aerul proaspăt de afară, iese aerul viciat din interior, și odată cu acest schimb se face și un schimb de temperatură și umiditate.
Așișderea, intră în cursul zilei lumina. Pe timp de noapte sensul se schimbă. Lumina iese.
Când discutăm de lumină ne referim și la o „scăpare” spre exterior a privirii, către peisaj sau către perspectivele urbane sau rurale. Nu e mai puțin adevărat că și noaptea putem discuta de susținerea unui ax vizual, o ocheadă curioasă, iscoditoare, dinspre afară spre înăuntru.
Despre privirea spre exterior am putea discuta ca despre o extensie a locuinței, o excursie în peisaj, mergând de la gaura de acces in peșteră, fara bolovan și până la fereastra psihologică a lui Marcel Breuer.
De la acest important vector al locuirii, extensia vizuala și psihologică a spațiului de locuit, legatura cu exteriorul, până la materializare acestui concept au fost nevoie câțiva pași. Pași pe care omenirea i-a facut în două milenii.

Etapele au fost marcate de adaptarea și transformarea formelor similare generate de arhitectura diferitelor civilizații la necesităti diverse, din ce în ce mai complexe:
- Civilizația greacă cu celebrul pridvor al celor 6 cariatide de la templul Erechteion, construit pe Acropola Atenei, construit între  421-406 I.C. Probabil că s-au adresat unor nevoi functionale:
o optimizarea circulației aerului în climatul cald, mediteraneean
o filtrarea lumini naturale, diminuarea intensității ei la interiorul clădiri,
o îmbunătățirea regimului temperaturilor, mai ales în verile toride,
toate astea îmbrăcate în rafinamentul sculptural al epocii elenistice.
- Porticul templelor romane
o Deschise si generoase, monumentale
o Pentru care au preluat și funcția politică, devenind tribuna (locul de unde tribunii se adresau poporului roman) 
o Care a inspirat în evul mediu galeriile exterioare. Aceste galerii erau încorporate parterului unei clădiri, acoperite de etaj, deschise spre exterior printr-un șir de coloane ce sprijineau etajul.
o Galeriile exterioare au migrat apoi la etaj, micșorându-se un pic, sub numele de „loggia”.
- Goticul cu biforele și triforele lui, care nu s-au mărginit la ferestre. Au ieșit obraznice din perimetrul zidurilor in dantelării rafinate de citatele bizantine, ca la Palazzo Ducale din Veneția.
- Cerdacul turcesc, asimilat și pe teritoriul românesc, vizibil ca o „loggie”și la culele oltenești.
Ce ne spune etimologia cuvântului? Găsim 3 surse:
- Balcone: ețafodaj, schelă, în limba italiană
- Blacho: punte, în limba germană veche (saxona)
- Balkaneh: platformă, în limba persană.
Prin balcon se ințelege o platformă proiectata din zidul exterior al unei construcții, mărginit de un parapet sau de o balustradă. Această platformă poate fi sprijinită pe stâlpi, sau pe diferite „brațe”, în consolă. Grinzi din lemn, din metal, beton. Unele mai decorative, altele ba.
Arhitectul secolului al XIX-lea, Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc, a sugerat că designul modern al balconului derivă din ceasul medieval - un dispozitiv anti-asediu care era montat pe un zid sau un turn al castelului, palatului, al catedralei, toate ale orașului.
Asta mi-a adus aminte  câteva turnuri cu ceas:
- Cel din Sighișoara, care dateaza din Secolul XIV.
- Turnul ceasului Astronomic din Praga, de la 1410.
- Turnul cu Ceas al Palamentului din Londra, primul construit la 1288.
- Turnul cu Ceas de la „Pallazo Vecchio” din Florența – 1353.
- Turnul cu Ceas sau Campanille di San Marco, Veneția – 1410.
Balconul îl regăsim în toate. Pare interesantă abordarea lui Viollet-le-Duc.

Știm acum de unde vine balconul. Poate ca ar fi la fel de interesant să aflăm și unde se duce. Care este traseul lui astăzi. Și la ce ar putea conduce în viitor.
Avem și posibile clasificări ale balcoanelor:
- balcoanele literare: vezi Shakespeare în tragedia „Romeao si Julieta”
- balcoanele pictate: seria lui Picasso, și celebrele balcoane ale lui Eduard Manet, Goya si Bonnard
- balcoane religioase: Vatican, balconul papal.
- Balcoane politice: balconul de la CC al PCR, balconul Operei din Timișoara, balconul Universității din Bucuresti.
Și clasificările ar putea continua după stilurile din arhitectura sau orice alte asocieri.

Insă în orice alte clasificări ați căuta nu cred că veți găsi categoria „BALCON ÎNCHIS”
Acesta nu este un obiect. Este un proces. S-a mai subtiat in ultimii ani, dar este inca de actualitate.
Spun că este un proces pentru că este un continuu. Se fac blocuri noi, se mută oameni cu obiective de progres, cu aspirații de evolutie, de creștere a nivelului de trai, a standingului social. Și ei încă inchid balcoane.
Sunt locatari noi care nu vibreză la arhitectura ansamblului de locuit. Cărora considerentul estetic nu le spune nimic. Nu le pasă. Deși locuiesc, trăiesc acolo.
Sunt alții care ignoră regulile. Unii brut și radical. Alții cu finețe. Unii închid balcoane cu termopane. Alții folosesc niște prelate transparente, fine, cu fermoar. Nu m-ar mira să aibe și telecomandă.
La ansamblurile rezidențiale mai noi știu că există interdicții la nivel de contract, deci ferme. Fără antene „farfurii” în balcoane, și fără balcoane închise.
Unii nu sfidează legea. Nuuuu!!! Fac proiect, se duc la primărie să il autorizeze. O parte din ei chiar primesc autorizația de costruire, si.... gata. Sunt pe treabă.
Alții,  la blocurile mai vechi doresc să își marească suprafața locativă, cum spunea ICRAL-ul pe vremuri. Sau suprafața utilă, cum am spune noi, arhitecții.  Ei contopesc sufrageria cu balconul mititel, făcut în vremuri de restriște, cu o lățime de un metru, mărind camera cu doi, trei sau poate 4 mp.  Să te ții ce creații poți vedea. E drept, doar din casă.

Cazuistica e bogată. Mai rău e ca uneori, din această dorință de cucerire de noi spații, au fost afectate și structurile de rezistență.
Sigur, sunt și alte elemente care te-ar împinge la închiderea balconului. Deși s-au mai restrâns și acestea.
S-au mai diminuat rufele puse la uscat. Progresie mare cu mașinile de spălat și cu uscătoarele pliante. Sau cu centrele de spălat rufe.
Sau mai diminuat și murăturile, dulcețurile și butoiul cu varză. Avem supermarket-uri cu de toate.
Nici scule prea multe, sau piese de schimb nu prea mai ținem în balcon. S-au cam dus Daciile. Service auto găsești pe toate drumurile, autoturismele sunt din ce în ce ai capsulate, lucrurIle au devenit foarte permisive in „auto after market”.
Bicicletele mai stau și prin parcări subterane, boxe, legate cu cheie în stative, mai ales dacă blocurile au și bodyguarzi în dotare.
A rămas praful. S-au intensificat sirenele de poliție, de smurd și de salvari. Poluarea e în creștere. Da, e firesc sa ne dorim sa ne ferim de ea.
Închiderea unui balcon pare a fi o soluție la toate aceste probleme, care, iată, nu au dispărut cu tot. Numai că soluțiile acestor probleme nu sunt închiderea balconului.

Spuneam ca BALCONUL ÎNCHIS este un proces. Pentru ca deși balcoanele au fost eliberate de dulapuri și de rafturi, azi încă se mai închid balcoane. PROCESUL CONTINUĂ!!!!
- în amplele operațiuni de reabilitare termică a fațadelor, proiectat, planificat si finantat.
- la dorința directă a locatarilor.
- cu primari sensibili la voința sau votul poporului.
- Legal și ilegal. Balconul închis are tentă politică și administrativă

Mai avem balcoane inchise și în ”patrimoniu”.  Ne omoară moștenirile din cartiere.
Această REMODELARE a pornit de fapt de la modele și necesități.
Modelele le-am amintit mai sus. Necesitățile de azi sunt de un fel, cele de măine intr-un altfel. Si necesitățile sunt în schimbare. Vin la pachet cu progresul. Știu 2 apartamente în București cu balcoane cu televizor. Închise. Și cu televizor. Smart. E adevărat că în apartamentele respective mai coexistau alte trei televizoare. Fiecăruia după necesități si posibilităti. Aceste doua noțiuni ne conduc către marile contraste.

Toate acestea au lăsat mari urme în cultura popoarelor. Pentru că trebuie să știți că nu este un fenomen singularizat doar pe teritoriul României. L-am întâlnit în Rusia, Polonia, Bulgaria, Serbia. L-am văzut și în Franța, și în Italia. Nu mai spun de Brazilia sau Cuba. Un fenomen omniprezent, care a negat cumva standardele, uneori prea zgârcite. Care a negat chiar priceperea arhitecților de a înțelege toate necesitățile locatarilor. Care a confirmat inadaptabilitatea bugetelor în locuințele colective. Fenomen care pune încă un semn de întrebare asupra locuirii colective însăși.
Oamenii s-au descurcat cum au putut, cum au știut, cu ce-au avut la îndemână. Până la urmă nevoia este cel mai bun profesor, la fel cum foamea este cel mai bun bucătar.
Balconul închis a devenit o afacere pentru specialiști: proiectanții. Și deopotrivă pentru nespecialiști: locatarii. E concurenta mare. Arhitecții, dezvoltatorii trebuie să acorde mai multă atenție necesitatilor, aflate și ele în permanenta schimbare.

Atăta vreme în care nu se vor împleti atenția proiectantilor cu interesul administrației și cu bugetele dezvoltatorilor intr-o manieră echilibrată, prin care balconul să fie adaptat la gusturi și nevoi, optimizat, valorificat și acceptat așa cum a fost conceput și realizat, “BALCONUL ÎNCHIS” va rămane un proces.
Cand  aceasta împletire se va întampla balconul se va deschide și va deveni un obiect. Un obiect frumos, așa cum s-a întâmplat de multe ori in istoria arhitecturii.

Arh. Viorel PLESCA
Membru OAR

La finalul primului nostru interviu Prof.Dr. Arh. Augustin Ioan a oferit câte 3 sfaturi pentru fiecare din părți: clienții și arhitecții lor. A ilustrat scara lucrurilor printr-o mică poveste cu Gheorghe Dinica. S-a dus într-o seară la ”Șarpele Roșu”. Văzând ca nu e nici o masă liberă s-a întors și a zis: ”Țară mică, locuri puține”. Nici clienții, nici arhitecții n-au de unde să fie. Ăștia sunt. Dar asta nu înseamnă ca fiecare nu poate să își dorească mai mult!!!! 

Ai ratat primele 3 episoade?
Nu-i nimic. Gasesti totul, chiar si ceva in plus pe canalul nostru din You Tube si pe www.povestidinsantier.ro

 Arh. Viorel PLEȘCA Membru OAR 

POVESTEA CASEI ȘERBAN                                                                                                    -teaser-

O vorbă din bătrâni spune că nu trebuie să faci umbră degeaba pe fața Pământului. Dacă vrei să lași ceva în urmă trecând prin viață va trebui să sădești un pom, să  contruiești o casă și să faci un copil.

Pomul se înalță și dă rod,  casa devine adăpostul unde familia se dezvoltă armonios, locul unde copilului îi cresc aripile și de unde își va lua zborul pentru a-și găsi drumul în viață.

Se pot întampla multe în casa ta și în bătătura ei. În complexitatea vieții contemporane, putem adăuga și alte activități ce se pot desfășura ACASĂ. Acasă se nasc și cresc pasiuni. În „adăpostul primar” apar și se dezvoltă și coordonatele spirituale:

-          copiii învață să deseneze, sau să cânte la un instrument,

-          mama își poate dezvolta aptitudinile culinare, sau poate picta, sau poate țese un goblen,

-          iar tatăl își poate exercita pasiunile într-un hobby lucrativ într-un atelier mecanic, de tâmplărie, sau ludic jucând biliard sau făcând fotografie.

Toate acestea pot reprezenta „programul de viață” al unei familii.

Dacă ar fi să parafrazez vorba bună din bătrâni aș adăuga ”la pom, casă și copil” și pasiunile.

Toate acestea, împletite, reprezintă VISUL.

În epidoadele următoare ne-am propus să ne băgăm în sufletul unei tinere familii și să vă arătăm cum li se întâmplă Manuelei, Ilincăi si lui Cristian, să viseze cu ochiii deschiși. Să vă povestim despre cum se poate țese o poveste în jurul unui VIS.

Deși sunt niște visători, pașii pe care îi fac pentru construirea căminului sunt bine ponderați, bine articulați.  Există un program de viață, un plan de casă, acțiuni bine documentate pe baza unui sumar bogat de informații tehnice, pe baza acumulărilor de cunostiințe și experiente, pe baza unor bugete de bani și de timp, ce se adună toate pentru construirea unui imobil, ce va deveni un adevărat CĂMIN. 

Vom vedea cât de multe detalii trebuiesc controlate pentru construirea căminului, pentru transformarea visului în realitate.

Și vom depăna împreună o Poveste din Santier.

Arh. Viorel Pleșca

”Poftiți vă rog!”

Schiță de schiță

Plan de Situație

Secțiune

Perspectiva din grădină

Pe ”prispă”, fetele

Vol d 'oiseau

Șemineu - Visul 1

Masa de biliard - Visul 2

Ilinca și Manuela

Ilinca plânge

Accesul principal

Parcarea

Intrarea

Pergola

”Veranda”

Fațada de acces

Ce se vede din vecini, azi

Ce se vede din stradă, azi

Fațada de acces, din proiect

Detaliile fațadei de acces

Perspectivă exterioara

Să bem un pahar cu apă

Șă ne odihnim, nițel....

Vă invităm joi, 20 Februarie 2020 să vizionați primul episod din Povestea din Șantierul familiei Șerban, str. Brazi 47, Brănesti, Ilfov, Romănia.  

CEC 155

In 14 Decembrie 2019 am avut onoarea sa particip, invitat fiind de catre Vlad Eftenie si Cronicarii Digitali, la cea de a 155-a aniversare a CEC Bank, in Palatul CEC din Bucuresti.

Edificiul a fost construit in perioada 1897-1900 si este azi unul din simbolurile Bucurestiului.

Aceasta ocazie a fost o uriasa oportunitate pentru a vedea si a fotografia unul din cele mai frumoase edificii ale tarii.

Va invit sa vizionati o distinsa bijuterie de arhitectura

ANOTIMPURILE ORASULUI

Orasele sufera. Odata cu ele sufera si cetatenii.  Calirea in suferinta conduce, paradoxal, la mandria generatiilor viitoare. Mai exista si norocosi, care alatura suferintei o bucurie, cateodata amara, cateodata inteleapta si retinuta, constientizata de pretul platit….anterior.

Ar putea sa fie un exemplu in acest sens magistrala metroului spre Drumul Taberei. Cate suflete o asteapta sa functioneze, si de cat timp? Unii vor apuca sa cumpere bilete, altii nu. Iar altii cand se vor naste, mostenind un metrou in plina functiune nu vor stii cate ore au pierdut in trafic bunicii lor, nu vor stii cat praf au inghitit, sau prin cate gropi si noroaie au haladuit inaintasii lor.

Va oferim azi un dublu exemplu. Bonus de Bucuresti. Este Biserica Manastirii Cașin, cu trecutul sau tremurator, strecurat printre oranduiri, construita si terminata in diferte ere. Si Stadionul Tineretului. Pentru cei mai tineri Stadionul National de Rugby “Arcul de Triumf”

Piatra de temelie a bisericii Cașin a fost pusă în 23 august 1935 și structura a fost terminată complet în 15 noiembrie 1938. Apoi munca s-a oprit din cauza celui de-al doilea razboi mondial, dar a fost reluată între 1946-1959, desi biserica a fost inchisa de comunisti intre 1956-1960.

Intre 1962 si 1971 a urmat o etapa de finisare prin acoperirea peretilor si pardoselilor cu placi de marmura si aplicarea unui mozaic din sticla de Murano.S-au mai facut reparatii intre 2002-2003, iar in 2010 a vut loc o restaurare a exterioarelor .

O istorie destul de zbuciumata. Lumea trece azi in plimbare la Sosea, admira acest monument de arhitectura, una dintre cele mai mari biserici ale Bucurestiului, totodata si una dintre cele mai frumoase, dar nu toti ii cunosc istoria si cate suferinte a impletit.

Un alt moment in dezvoltarea urbanistica a Bucurestiului la reprezentat “vecinul”. Stadionul Tineretului, cunoscut azi ca Stadionul National de Rugby "Arcul de Triumf". S-a mai numit si Stadionul Tineretului – Iolanda Balas Soter, o vreme, pana in 2007. Cu ocazia celei mai importante competitii rugbistice de seniori gazduite vreodata de Romania, turneul International Rugby Board programat in iunie la Bucuresti, a avut loc inaugurarea unui stadion destinat exclusiv meciurilor de rugby. Existenta unei arene rezervate in intregime sportului cu balonul oval a fost si una dintre conditiile puse de forul conducator al rugbyului mondial in momentul in care a decis atribuirea intrecerii Federatiei Romane de Rugby. Pe versiunea 2007-2019 a acestui stadion au putut ocupa loc doar 3000 de spectatori. 

Istoria sa a inceput in 1913, cand primarul Bucurestiului de atunci, Grigore Cantacuzino, a hotarat ca Primaria sa cedeze contra 1 leu un teren de 25 de hectare catre Federatia Societatilor Sportive din Romania. Terenul era destinat exclusiv actvitatilor sportive. Comisia de Instalare a Federatiei a hotarat impartirea si alocarea pe sectiuni sportive a terenului. Astfel, alocand un teren si pentru rugby, s-a consfintit in 1914, cu ocazia desfasurarii primului campionat national, “cuibul” rugby-ului romanesc. În perioada interbelică, mai exact în anii de dinaintea celui de-al doilea război mondial, FRR s-a confundat cu tendința unor militari de a interzice jocul de rugby. Așa se și explică și faptul că terenurile de la Stadionul Tineretului, acolo unde se disputau meciurile de rugby, au fost ocupate pentru o vreme de „Straja Țării”, organizație paramilitară pro-fascistă. Pe terenurile de rugby de la Tineretului au fost instalate baterii antiaeriene. După al doilea Război Mondial, terenurile au fost preluate de Ministerul Învățământului și abia după 1990 au revenit Ministerului Tineretului și Sportului. În 2002, prin Hotărâre de Guvern, cele 3 terenuri de rugby de la Stadionul Tineretului sunt date în folosință gratuită Federației Române de Rugby, pe o perioadă de 49 de ani.

Astazi stadionul este demolat in vederea reconstruirii, extinderii, modernizarii, cu ocazia Campionatului European de Fotbal 2020. Urmeaza sa fie stadionul de antrenament al echipelor vizitatoare, si apoi se va intoarce la “matca”, la rugby, cu o capacitate sporita de 8.100 de locuri.

Nu discutam de un anumit tragism, ca in cazul Bisercii Casin. Dar de o evolutie cu hopuri, cu prea putina atentie acordata de edili si de forurile sportive putem discuta. De schimbarile si de portionarile celor 25 de hectare, de aparitia strandului Tineretului, si de dizolvarea acestuia intre locante private, aciuate nefericit deodata cu istoria coruptiei, de titluri de proprietate masluite.

De faptul ca ani de zile, cand rugby-ul romanesc nastea valori, dar isi juca meciurile importante pe alte stadioane. Victorie cu Franta pe Giulesti, infrangere demna cu All Blacks pe “23 August”, de faptul ca la impunerea organizatiei mondiale am readus jocul acesta barbatesc la casa lui. Nu singuri, nu de capul nostru.

Acum valorile din rugby-ul nostru le cauti cu lumanarea. Dar poate ca e bine, caci dupa ce vom avea si un stadion reprezentativ, vor veni generatii fericite ca au unde sa-si joace, in conditii corecte, meciurile care vor aminti de Stejarii din padurile romanesti.

Cu bune, cu rele viata Orasului curge. Printre fericirile ce vor putea veni intr-un viitor nu prea indepartat, ne mancam prescurile suferintei prin traficul super-aglomerat, prin lispa unei infrastructuri proiectata ca pentru un alt mileniu, printre macarale si gropi, praf si noroaie, si cateva nestemate manjite de coruptie, indiferenta si neputinta.

Orasul sufera.  O suferinta asumata de dragul unui viitor mai fericit, mai urban, mai in slujba locuitorilor sai.

Plimbati-va pe la Sosea. Priviti ce avem si visati la potentialul Orasului, asa cum au visat si strabunii nostri. Pasii vostri vor mangaia Orasul. Il vor face sa simta ca e iubit. Ca va pasa de El. Si poate ca si el isi va intoarce dragostea, facandu-va sa va simtiti fericiti.

BISERICA FORTIFICATA DIN SASCHIZ

"Pe locul unde altă dată se afla o bazilică romanică, s-a ridicat în 1493 o mare biserică fortificată în onoarea regelui Ștefan I al Ungariei. Biserica masivă, construită din piatră de carieră, în stil gotic, este de tip sală, întărită cu 22 de contraforturi. Sala este foarte lată și lungă, iar corul este închis pe trei laturi. În 1496 a fost terminat corul bisericii, iar în 1525 toate lucrările au fost terminate. Un nivel de apărare a fost construit din cărămidă deasupra sălii și a corului, în mod similar fiind ridicate deasupra bolții stelate a sacristiei încă două niveluri. Biserica are trei portaluri^[3] cu ambrazuri terminate în arc frânt. Prin vestul bisericii se află două turnulețe din cărămidă prin care se face accesul în interior. Prin intermediul unor arcade late care sunt sprijinite pe retragerile contraforturilor este susținut parapetul etajului de apărare care mascheză gurile de turnare. Deasupra tuturor se ridică doi pereți de grosime mică care au rol în diminuarea pătrunderii proiectilelor aruncate din exterior. Pereții au prevăzute metereze la care se poate ajunge printr-un coridor din lemn. Înglobat în sistemul defensiv este și turnul sacristiei care se regăsește sub acelaș acoperiș al bisericii și care se ridică deasupra etajului de apărare cu 16 metri.

Asemănător cu biserica fortificată din Moșna, corul păstrează parțial boltirea originală prevăzută cu penetrații. Se poate vedea și coronamentul unui tabernacul care lasă impresia unei marimi considerabile similare cu cel din Moșna. Tot aici, se află două lespezi, una a preotului Martin Roselerus, ea fiind atribuită marelui sculptor Elias Nicolai și una mai veche a unui preot Conradus.

Relativ recent, în secolul al XIX-lea atât bolta navei cât și bolta corului au fost modificate înlocuindu-se bolțile semicilindrice cu penetrații. Ferestrele bisericii sunt în stil gotic târziu prezentând vederii muluri^[4] traforate precum și fragmente din rondele de sticlă înglobate într-o rețea de plasă din plumb. Odinioară, orga se afla deasupra altarului. În secolul al XVIII-lea, aceasta a fost relocată într-o tribună pe latura vestică, special construită.

Turnul de apărare are un aspect masiv și are prevăzute niveluri cu guri de tragere. El a fost construit la o distanță de circa 10 metri de sacristie. Ultimele caturi sunt ridicate din cărămidă, celelalte fiind din piatră. Transformarea sa în clopotniță s-a realizat o dată cu construirea turnului cu ceas din Sighișoara, în anul 1677. După puțin timp de la transformare a avut loc un incendiu care l-a distrus aproape în întregime. Trecând încă printr-un incendiu, aspectul pe care-l are astăzi se datorează refacerii sale din anul 1832. La fereastra etajului superior există o figurină numită Bogdan, care acompaniază bătăile ceasului.

Biserica evanghelică fortificată din Saschiz face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Date privind fondurile din care s-a construit edificiul religios provin începând din anul 1494 până în 1525, acestea menționând subvenții acordate de către "Provincia Sibiului". Există de asemenea și o indulgență papală acordată între anii 1503 și 1507, localitatea având de asemenea și scutiri de livrări de produse pentru armată ca și de încartiruiri.^[5]"- https://ro.wikipedia.org/wiki.

RUINELE UNUI TEATRU DE VARA

ARENA NAȚIONALĂ

SPITALUL NOU, MIOVENI, ARGEȘ

PIAZZA DEL DUOMO, SIENA

DUOMO DI SIENA

ENESCU, SINGUR

THE BRIDGE's WI-FI

BRUKENTHAL CASTLE

"Se află la circa 15 km de orașul Făgăraș, în localitatea Sâmbăta de Jos, județul Brașov, la 300 m de intersecția dintre DN1 și drumul care duce spre Sâmbăta de Sus și Mânăstirea Brâncoveanu. Pe terenul aferent castelului se află una dintre cele mai renumite hergelii de cai de la noi din țară, singura unde se crește rasa de cai lipiţani, considerată cea mai veche rasă modernă de cai din Europa.
Castelul a fost construit între anii 1750-1760 de contele Jozef von Brukenthal, vărul lui Samuil von Brukenthal (guvernatorul Transilvaniei) pe un teren pe care i-l atribuise în arendă împărăteasa Maria Thereza pe 99 ani. Castelul a fost construit în onoarea împărătesei iar legendele locale spun că între împărăteasă și conte ar fi existat o relație pasională și că aceasta ar fi petrecut multe veri, incognito, la castel. Istoricii, însă, nu confirmă acest lucru. Castelul este o construție solidă, în stil baroc, cu ziduri de peste 1 m grosime, cu 35 de camere care au fost decorate cu picturi, cu parchet din lemn de stejar și în care au fost montate sobe de ceramică aduse de la Viena.
Odată cu dispariția ultimului moștenitor, la sfârștul secolului XIX, castelul a început treptat să se degradeze. La începutul secolului XX, a avut de suferit în urma unui incendiu, acoperişul arzând în întregime. În anul 1932, au fost executate lucrări de renovare, însă cei care au făcut acest lucru, probabil că nu cunoșteau valoarea artistică a picturilor de pe pereți și multe dintre ele au fost acoperite cu var. Este și cazul unei mari fresce din sala mare care înfățișa scene de vânătoare cu peisaje muntoase din zona Făgărașului, atribuită artistului Anton Steinwald din Sibiu.
După naționalizare, castelul a servit drept sediu administrativ pentru Herghelia de cai lipițani în incinta căruia se află. Din 2002, castelul aparține de Romsilva S.A, respectiv Direcția Silvică Brașov, dar se află într-o stare avansată de degradare – într-una dintre aripi grinzile de lemn au putrezit iar acoperișul s-a prăbușit în mai multe locuri. În prezent, nici nu se pune problema de a fi vizitat, nu este nici măcar vizibil, fiind acoperit în întregime cu “bandaje de protecție” ce se montează pe clădirile aflate în reparații. De reparații însă nu prea poate fi vorba, pentru că nu sunt fonduri. Romsilva se zbate să găsească finanțare pentru un proiect de restaurare a castelului și transformare a acestuia într-un Muzeu al Calului Lipițan" - https://www.stelian-tanase.ro/castelul-brukenthal.../

PE LA BANCA...

Alta data Lipscanii erau o viermuiala, un amestec de sunete si mirosuri, o nebunie de targ mic si aglomerat in momentele sale de apogeu. Acum? Liniste. Lumea nu se mai plimba, nu se mai agita.Sta pitita pe stradele cu terase. Niste curajosi stau in racoarea serii pe la niste terase in rarefiate de iarna si saruta malitios cate o teva infipta in bere, cafea sau alte "caimacuri" suculente. Cum dai coltul, banca inchisa, bancomatele ori goale, ori inchise si ele. Nu am rezolvat problema bugetului dar am vazut cum lucreaza Canon RF 28-70mm f/2L USM, pe Canon EOS RP mirrorless. Nu are IS, nu-i trebuie. Dar face toti banii. 16.000 lei. Cum spuneam la banca este inca .....inchisă. Caut sponsor. Se ofera cineva?

POVESTE

POVESTE: 

Într-o bună zi Solomon chemă la el toate formele geometrice. După ce gâlceava se mai liniștii un pic, le întrebă: care dintre voi se crede cel mai bun, căci eu nu mă pricep la geometrie. Oamenii se tot ceartă pe tema asta și îmi e greu să le împart dreptatea.
Evident că fiecare dintre formele geometrice începu să se laude.
Triunghiul argument zâmbind despre maxima sa deschidere și flexibilitate unghiulara, precum și despre stabilitatea sa proverbială.
Pătratul demonstră, cu mare calm și lipsit de orice modestie, perfecțiunea și rigurozitatea sa, echilibrul și decența sa.
Pentagonul sublinie blandețea si unicitatea unghiurilor sale.
Dupa câteva ceasuri toți isi povestiseră viața și iși aratasera părtile cele mai bune. Mai puțin Cercul.
Solomon, cu toata ințelepciunea lui, nu era încă lămurit. Atunci le întrebă și despre defectele lor. Ce sa vezi? Tăcere.  Nimeni nu răspunse nimic.
Timid Cercul se ridica și zise: .”- Eu am un singur defect”.
“-Care?”  întrebă Solomon.
“- Pi!”
Atunci Solomon se ridică si că să îi împace pe toți, zise grav. “-Pentru ca sunteți niște perfecți am să îl pun pe Cerc să vă însumeze, pe toti”. “Astfel el, Cercul, cu acest singur și minuscul defect, în generozitatea sa, vă va putea cuprinde pe toți”.
Liniștea mirată și monumentală vibră la zâmbetul Cercului. Toti priviră către dânsul., mirați. Cercul, timid, le răspunse:
“ Eu doar voi în valoare perfecțiunea formelor voastre. Si, datorita Pi-ului, voi fi cel mai nebagat in seama, cel mai discret. ”.
Subit cu toții se relaxară și dadură buzna sa îl imbrățișeze între laturi, multumiți și satisfăcuti, pe modestul Cerc.

Solomon luă loc in scaun, relaxat, zâmbind și el.

Acum știa ce le va spune Oamenilor.

PORTICUL

PORTICUL

THE BRIDGE

THE BRIDGE, BUCHAREST

GOLDEN AGE

HILTON

CLASSIC

Architectural Styles