POVESTE DE OTOPENI

Acu vreo doua zile Conasul de Serviciu La Conacul Fotografilor (FB) fu Radu Popovici.

Avizat de Catalin Nastase ca Radu e un baiat ok si ca face poze misto, nu am mai amanat: i-am citit povestea, i-am vazut profilul. Interesante ambele. I-am lasat un mesaj,  de genul ca poate da un vin, sa ne cunoastem, cum imi place. Sa transform prieteniile virtuale in realitati si relatii concrete.

Vineri seara. Inainte de meci. Suna Catalin. Vorbim. Ce sa fac sambata dimineata? Ne intelegm din 3 telefoane si planificam cafeaua la Radu, la 8:00,  in Otopeni. Dupa cafea vom iesi la niste poze, prin zona. Ma uit pe meteo. Nu ploua. E ok. La unu dupa crucea noptii, amarat cu fotbaliatorii aia, ma culc. Pun mobilul sa sune la 7:00. La 7:25 urma sa vina Catalin.

Prima noapte cu centrala termica pornita. La 5:15 ma trezesc lac de apa. Deschid fereastra. Afara combinatie mare: ceata cu intuneric. Imi trece un gand prin cap. Il alung. “Las ca merg la 8:00 la Otopeni”. Pun capul jos. Ma foiesc 10 minute. Somn? Ioc. Pun mama pe mobil. Postez 2 poze din Cismigiul de ieri, pe Insta. Mai surfez un pic pe FB. 5:45. Inca o ora si 15 minute de somn. Hai sa ma intind. Dupa doua minte….panica. Suna telefonul. Cin’ sa fie? Gelu Coltau.

“- Nu e ceata in Cismigiu?”

“-Nu stiu” zic.

“ La mine e ceata. Cum de nu e si in Cismigiu? Nu esti acolo?????”

“- Nu!!!! Sunt acasa!!!!”

“-AAAAAA!......... Mergi in IOR  sa facem poze cu ceata?”- asta ca o replica, dupa ce ii mai lansasem in toamna asta vreo doua invitatii.

“-Bai Gelule nu, pe la 7 si ceva plec spre Otopeni cu o treaba, niste prieteni….”

“-Bine, hai pa!”

La 6:10 il sun din masina:”- Unde esti….in parc?” si Gelu raspunde:”-Ajung la Cuza in 5 minute”.

Pana la 7:15 poze in parc, in ceata cu Gelu. Fuga acasa, las masina, vine Catalin ma ia. La 8:05 in Otopeni, la Radu. Imbracat-incaltat de teren, cu cafeaua facuta, cu doi motani de garda,  nikonist, simpatic- genul de dimineata, caaalm. Ne punem CV-urile pe “masa”. La 9:15 imbarcam. Benzina, inca o cafea la drum, stop la Dimieni in capul pistei. Amanasem lacul dupa avioane. Catalin, tehnic, deschide aplicatii cu sosiri-plecari pe Otopeni, radare. Ne asezam in capul pistei. Ciulim urechile. Un vuiet mare. Zic:

“Ah. Franele aerodinamice. Ori intoarce si decoleaza in capatul celalat, ori a aterizat si intoarce spre aerogara”

“-Cum vrei tu, dar mergem in capatul celalalt, dincolo de DN1” zice Radu. Imbarcam din nou, omoram tot Otopeniul, si ajungem exact unde trebuie. Radu-GPS de Otopeni. Doar ca nu reconfigureaza trasee. Becurile de balizaj aprinse, flashurile clipoceau. 10 minute pana la primul avion. Eu buimac de cap cu obiectiv 100-400mm. Primul avion? un rateu, nu a intrat in cadru. Dar sunetu-tunetu fuuartee interesant. Te trezesti complet, uiti de cele 2 cafele si servesti adrenalina in stare pura. Schimb obiectivul. Pun 16-35. Prea larg, al doilea avion o gagalice. Ma socotesc din nou. Radu cu 24-70. Catalin e lela de emotie: abia si luat un Olympus nou, obiective noi. Dupa ce ca e ceata, nici nu are repere. Trec pe 24-105. Se da pauza de avioane pe aplicatia–radar. O frecam pe camp, prin frig si ceata. Vad un stol maricel. Nu se miscau precum ciorile. Porumbei. Zburdalnici rau. Misto efectul de ceata. Fundalul cam nasol: hala de hochei a lui Tiriac. Da Doamne sa ciuguleasca porumbeii astia si din alt ogor. Si Domnul da. Poze. Dans prin smarcuri si noroaie dupa porumbei. Astia schimba iar ogorul. Si dusi au fost.

 Caut ceva, altceva, radar 30 minute, o iau de lungul balizajelor spre DN1, acolo unde credeam ca avioanele vor fi mai jos, mai clare pentru fotografie. Decibelii? Inclusi.

“Duios”, voios si zgomotos mai trece cate un avion. Mai reglam cate ceva la fiecare trecere, ne ajustam pozitiile, mai luam un tutun, si ne inmuiem pe ceas ce trece. In pauze porumbeii se apropie din nou, la ciugulit, pe ogorul de langa noi.

Cadre la sol, cate un maces. Cadre spre orizont, cate un stol de porumbei. Cadre spre cer….avione….rare. Sambata.

Trece Qatar. Subtire. Poza, nu avionul. Se pregateste Munchen. 4 minute. Calcule. Ef de ics de ics. Ceata? Stabila. Nici un pic de vant. Mai apare si un dulau. Hai inca unul si gata. Munchen.

Vuuuuuuuu. Stau in axul balizajului intre un tufan mare si fieratania cu lumini.  12 cadre, 2 secunde. Display? Bineeee!!! Prind. Crengi si avion. Rotit 180 de grade, pe calcaie. Avion aliniat aproape perfect de sirul de lumini.Aripi in balizaj, simetrie, cu o imperfectiune usoara, dar bine caculata de Barbosul. Gata! am poza zilei!!!! Mai am card, mai am si baterie. Mobilul zicei 6000 de pasi: IOR+Otopeni. Buun!

“-Catalineeee, gata?”

“-Nuuuuu. Schimb obiectivul”

“-Raduleee?”. Radu calm, parca in sopata: “-Eu, da”

Catalin: “- Mai avem inca unul de Timisoara. Hai, asta si gata” Ghetele mele mustesc de apa, si aproba “zambind”.

Vine si Timisoara. Doar in lumini, nu si in craci. 6 cadre, 1 secunda, fara rasucire. Bune si astea. Bune de tot!!!

O luam spre masina si ne vedem: pictati de noroi, cu ciulini in sireturi, flescaiti, zgribuliti, dar fericiti. Dupa trei ore, aproape patru pe campul de la Otopeni fiecare a smuls cate o poza a zilei. E ora 13:00. Ceata, DN1 duduie de masini. Avioanele sunt parcate in carduri. Radu ne aduce in civilizatie. Ii umplem masina de noroi.

Pe drum facem aranjamentele: Radu- ghid, eu- dau setarile, Catalin- din Olympu(s) lui- va aranja un nou snop de ceata. Sau de bruma. Sau de chicuira. Impreuna va invitam la o tura foto. Tot la Otopeni. Anul asta. Vinul il da Catalin, ca sa nu ii crape senzorul.

Sa vedem cine taie biletele?

Fotografiile sunt ne-editate, exceptand ultimele doua.