Și se făcea ca a dat cu nasul de-o oglindă. Mirări, incruntări, uimiri, zâmbete si….. mai apoi ințelegere.
Mai apoi a fost o carticică cu desene de colorat. Și dupa ea a venit o altă carticică cu poze. Unele alb negru, altele colorate.
Pe urmă au venit sertarele și caseta cu fotografii a familiei. Printre ele copilul s-a descoperit din nou, altfel decat in oglindă, mai mic. Alături de toată povestea familiei, cu bunii, cu matușile, unchii, verii si prietenii.
Și tot așa zi de zi se adunau imaginile in jurul lui, până a ințeles de la tata, de la matușa, apoi de alți copii mai răsăriti că exista o cutioara magică, care face clic si răpește cumva imaginile oamenilor, inghesuindu-le undeva in străfundurile ei.
Pe urma au venit si misterele: tata se ducea cu inghesuielile
din cutioara fermecată si le desfereca cumva în întunericul băii. Credea
copilul că după ce tata le desfereca, acestea fiind multe si mari, de abia
incăpeau toate in baia mică, le baga in apă, le apreta, le usca agățându-le-n
cîrlige, le calca, si le facea păturele, cât sa incapă intr-un buzunar. Cum
făcea mama cu rufele, pe care le baga apoi in șifonier.
Dupa cele le păturea bine pe toate, in cartonele, le aducea
in casă, i le punea in mijlocul patului, si ii povestea despre oamenii de
acolo, despre locurile pe unde se aflau oamenii, si alte locuri pe care copilul
le vedea astfel pentru prima dată.
Mai apoi, cand toate cartonelele, cu oamenii ingrămădite in
ele, au inceput să lege poveștile, a dispărut frica de intuneric si copilul a
intrat in baia mică, curios. Acolo, intr-o roșeată a ințeles cum se înfiripează
oamenii din cutioara fermecată.
Dar lucru curios…. nu era deloc greu să ii faci din ce în ce
mai mici, si să îi bagi in cartonele. Și copilului i-a placut trebușoara asta.
Intr-atat de tare încât dupa o vreme i-a cerut tătalui cutiuța fermecată.
După ani de joacă cu cartonelele si cutia fermecată, copilul
a crescut, a devenit matur. Pe nesimțite lucrurile din jur se tot schimbau.
Filmul s-a transformat in imagini digitale, echipamentele de developat din baia
veche s-au comprimat in tot felul de softuri. La inceput s-au inghesuit prin
calculatoare, pe urma prin telefoanele mobile, pe urma si-au luat zborul prin
tot felul de drone, revenind ușor-ușor pe pamant, ca frunzele toamnei,
asternadu-se prin albume, pe ecrane, și pe pereti.
Acu, mai spre zilele noastre, copilul nostru, matur sadea, a
inceput sa sucească pozele si prin păcatul ală de internet. Și tot sucind
pozele, mai ales pe un zglobiu si ghiduș facebook, a gasit locuri, adrese,
grupuri in care s-a intâlnit cu alti copii, si ei maturi la randul lor. A
inceput sa le compare, sa mai deprindă una-alta, sa mai facă si cate o gluma,
să-și largeasca pasiunea si cuprinderea intr-ale fotografiei.
Și într-o buna zi, ce s-au gândit prietenii lui iubitori de
fotografie? Să-l puna de serviciu, sa povesteasca cum de s-a potrivit
fotografia in viața sa. Le-a depănat cum crescut el mare cu cartonele, cum a
trecut de la caseta cu fotografii, prin baie, prin digital si softuri, cum de-a
ajuns pe facebook. Si iaca așa pe langa toate indeletnicirile vietii si-a văzut
omul nostru viața si pasiunea in 2 poze si 5 cuvinte inghesuite intr-un format
electronico-tabloido-amical. Roll filmul vietii sale adunase o sumedenie de
amintiri. Dar cum sa pui intr-o stecluță toate esentele parfumurilor , caierul de amintiri, de miresme, de parfumuri, de
imagini, de umbre si lumini, de culori, de doruri nerostite, reîntrupate in tot
ceea ce a colecționat “sufletul ”.
Suntem adunați aici, toti copiii din noi, să ne cunoaștem, să
ne jucăm, .. Sa fim mai apropiați intr-ale noastre, chiar daca viața ne-a
risipit pe meleaguri indepărtate. Să ne minunăm cat de apropiați putem fi....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu